Acum ceva timp numaram lunile uitandu-ma uimit in calendar. Mai sunt doar 4 zile. Ai crescut atat de repede incat imi pare ca timpul ti-a sters din memorie totul, chiar si felul in care obsinuiai sa fii in preajma mea, chiar si cuvintele pe care le foloseai atunci. Acum toate s-au preschimbat peste noapte."Hocus-pocus." : tu peste noapte ai devenit femeie si eu... ma uit pierdut in urma, caci mi-e dor de tine, aceea inocenta, aceea mereu fericita. Dar presupun ca timpul nu iarta nimic si uneori uita sa vindece. In locul lui as face la fel.Cu ce rost sa incerci macar sa repari ceva definitiv stricat?
Stiam atat de multe despre tine. Te cunosteam atat de bine, atat de intens incat puteam sa vorbesc nopti intregi despre tine si sa nu obosesc, sa nu ma plictisesc. In ochii altora, poate ai parut mereu tare ca piatra si poate ca, in definitiv, nimeni nu a putut sa ajunga la tine asa cum am putut eu. Si viceversa. Ne asemănăm. Ne asemănam? Nici eu nu stiu . Acum nu mai stiu nimic. E gol totul si ma simt ...strain in propria-mi casa. Nu te mai cunonsc. Nu te mai recunosc. Asa simt, doar privindu-ti noile poze, incercand sa mai vad scanteia aceea din ochii tai, dar nu e nimic. E posibil sa nu mai fie nimic acolo? Cine si cand mi-a rapit printesa, lasand castelul gol?
As vrea sa te intreb ce-i cu tine. Dar cand am sansa, parca amutesc, parca uit sa vorbesc. As vrea sa nu mai fiu absent , sa nu mai tac, sa nu te mai las sa te ascunzi. Dar asta nu-i un joc de fata-ascunselea, nu-i un joc deloc. As vrea sa pot macar sa iti las un trandafir la poarta liceului, sa iti spuna la multi ani. Dar nu mai pot sa fac nimic, ai fugit peste culmi nevazute si nici macar nu ai luat vreun Fat Frumos cu tine. Ce ma doare e ca ai fugit singura, ca eu te-am facut sa pleci si nimeni altcineva.
Sa distrugi si sa arzi tot? Nu. Poate ca inainte vroiam sa te uit, ca sa pot sa o iau de la inceput, dar cu timpul am inteles ca e necesar sa fii prezenta in tot ceea ce fac. Nu vreau sa te mai ascund, nu iti mai arunc amintirea prin foldere si cutiute. Tin cu dintii de ce a mai ramas din... tot ce a fost. E ca si cum te-as purta mereu in buzunarul de la piept.
As vrea sa intelegi cat imi pare de rau...
"Dar Mihaela stie una si buna: sa-mi returneze scrisorile."
