N-am avut niciodata un erou. Nimeni nu m-a salvat. De monstrii de sub patul meu, de strazi intunecate, de gustul de ciment, de praf, de iluzii, vise, asteptari, dezamagiri, taceri prea greu de suportat. Nu am intins niciodata mainile neputiincios, asteptand. Acel ceva pe care toti il asteapta, pentru mine nu a exista niciodata.
Nu-mi amintesc sa-mi fi dorit sa fiu "ca el", "ca ea", nu stiu ce sa raspund cand sunt intrebat ce ma inspira. Nu gasesc inspiratia in altii, nu o gasesc nici macar in mine cateodata. Mi-e greu. Sa ma adaptez, sa schimb fusul orar sau sa schimb orasele, sa ma obisnuiesc cu alte asternuturi, sa dorm in alte paturi, sa ma schimb pe mine din rau in bun, din bun in rau si nici numai conteaza. Mi-e greu sa accept schimbarea si totusi n-o arat, cateodata nici eu nu sunt constient de asta, dar undeva in mine se resimte constant un gol adanc al surprimarii tuturor cuvintelor pe care nu le-am spus.
Nu m-am vazut niciodata din afara, sunt in stare sa
cladesc, caramida cu caramida, ziduri groase pentru altii, dar cand vine vorba sa ma detasez de mine insumi, pur si simplu nu pot. Ma simt captiv de mine, in mine si cateodata mi-as dori sa spun mai mult. Mi-as dori sa pot sa exprim tot ce vreau defapt sa exprim, mi-as dori sa numai tac, cand defapt fierb de nerabdare sa vorbesc. Mi-e greu. Asa am fost obisnuit, sa ma rezum la cateva cuvinte si cateva priviri de neinteles. In umbra mi-a fost bine, dar ce faci atunci cand iesi la lumina, pretinzi ca ti-ai spart zidurile pentru altcineva si totusi , totusi iti spune ca e in zadar? Ce faci cand tot ce vrei sa spui exprimi defapt prin fapte si faptele nu ti se par de-ajuns, in ciuda celor spuse? Ce faci cand viata te-a invatat atata timp sa asculti, sa mangai, sa ierti, sa vindeci rani, dar nu si ce e cel mai important: sa uiti sa iti numeri cuvintele.
Cum faci sa spargi balonul de sapun in care ai suflat cu atata indarjire, fascinat de reflexia luminii, nestiind defapt ce tocmai ai facut?
Vreau o panza. Alb. Imaculat. Si nici o pensula, doar tuburi de culori. Rosu, negru, albastru, alb.
Citeste-mi sufletul pe o panza, pana cand eu invat sa ti-l descriu in cuvinte.
