Nu stiam cine esti cand ai aparut si te-am lasat sa intri in viata mea. Poate tocmai asta m-a facut sa te chem inauntru, faptul ca nu aveam nici cea mai vaga idee de cine aveam sa ma indragostesc. Nu pot sa spun ca imi aduc aminte clar de primele noastre intalniri,conversatii, dar imi aduc aminte felul in care m-ai facut sa ma simt, in fiecare moment al nostru. Imi aduc aminte franturi din ce stiu ca tu probabil ai uitat. Imi aduc aminte imagini, fractiuni, zecimi de timp in care m-ai facut sa simt ce nu credeam ca o sa mai simt vreodata, dar amplificat. Amplificat cu zeci de batai pe minut si respiratii taiate, goluri in stomac si idei pierdute. Ai venit dintr-o data, ca o briza ce te loveste in piept printre valurile marii si te scufunda, dar te face sa te simti intreg. Ai venit cand nu te asteptam si cand, in general, numai asteptam nimic.
Nu mi s-a mai intamplat. Asta. Sunt constient ca am mai iubit, dar nu asa. Iulia imi spunea ca poate ce facem noi nu e iubire, ca poate habar nu avem despre ce vorbim si poate candva, la un moment dat in viata noastra, va aparea ceva ce ne va face sa spunem ca ne-am mintit atata timp cu o plasmuire a fericirii si nicidecum cu iubire. Atunci ma suparam, ii spuneam ca greseste, o certam si vroiam sa cred ca ce aveam noi era iubire pentru ca era tot ce aveam, dar acum ii dau dreptate. M-am mintit atata timp despre iubire. Am pretins ca pot sa o definesc, ca i-am atins limitele, ca i-am simtit taisurile ascunse. Am pretins ca am fost ranit din iubire, ca m-am cicatrizat. Am crezut cu tarie ca iubirea in sine m-a impins catre cele mai nefiresti lucruri pe care le-am facut vreodata, cu zambetul pe buze, pentru ca m-am pretins indragostit. Dar defapt nu am fost niciodata. Nu am simtit niciodata iubire, nu am gustat niciodata iubire, nu am atins niciodata iubire. Nicio limita de-a ei nu am banuit-o macar pana acum, nicio prapastie in care am cazut, in care m-am lovit si din care am incercat cu anii sa ies la lumina, nu a fost a iubirii.
Cu tine e altfel. Te am si stiu ca te mai vreau. Si vreau sa-mi spui ca si tu ma mai vrei. Nu-mi dai drumul niciodata, poate asta imi place la tine. Sentimentul de siguranta. Am impresia ca am trait atatia ani asteptand sa te cunosc, dar ar fi o prostie sa spun ca asta am facut cu adevarat. Iubirea apare pe neasteptate, nu-ti bate la usa, nu o inviti la un ceai, nu negociezi cu ea clauze si nici nu-ti plateste daune morale. Te asteapta. Tot timpul. Te priveste cum te zbati si te chinui "pentru ea" si rade in hohote de undeva dintr-o intersectie aglomerata, de dupa vreun colt, din vreun gang in care numai iubire nu te-ai astepta sa fie, de pe acoperisul vreunui bloc. A trecut atata timp si pot sa-ti spun cu siguranta ca te iubesc, stiind acum ce e iubirea. Stiind acum cine esti tu.
Am avut un vis, acum cateva zile. Parea asa real, parea ca esti aici. Aveam o casa undeva la mare, undeva aproape de mal, cu ferestre mari din sticla. M-am trezit inaintea ta, te-am sarutat si ai zambit, inca dormind. Am iesit afara, fara tricou, dezbracat de frica, cu cicatricile vindecate, cu sufletul intreg, am inspirat un aer rece si am simtit cum ma cutremur cu totul. Mi-am aprins o tigara, inca mahmur de fericirea de aseara, inca simtindu-ti inima cum bate pe pieptul meu, inca cu gatul incins, simtindu-ti respiratia. Si am tras un fum, dar m-am cutremurat din nou. Si m-am intors si am alergat si pentru o secunda am avut impresia ca am pierdut totul, ca nu aveam sa te mai gasesc, ca m-am pacalit din nou crezand in iubire. Dar erai acolo, in bucataria noastra, cu parul ciufulit si doar un tricou larg care sa-ti tina de cald, faceai cafea.
Te-am luat in brate si m-am ascuns in tine, am inchis ochii si am uitat. Erai acolo. Si pentru prima data in vreun vis, pentru prima data in vreo realitate de-a mea, era bine.
Because even a monster can be afraid of the darkness.
