Ti'as fi scris la multi ani pe peste tot, pe fiecare stalp si fiecare zid... dar n-am avut de ales. Tacerea e grea, mai ales atunci cand esti obosit de la prea multe incercari. Cand astepti si astepti dar telefonul numai suna. As fi vrut doar sa te aud, doar sa iti fac acea urare atat de comuna... ti-as fi luat un cadou. Dar am obosit sa te caut.
Mai stii cand tremuram in statie la 55? Ningea si era ziua ta.
"la multi ani, mi-e dor de tine" Sending... sending canceled.
Aveam de mult nevoie de un calmant. Ceva care sa ma tina in pat in weekenduri. Dexter pare sa imi distraga atentia de la multe. Avem multe in comun . Sau nu. El e criminal. Dintre doua jucarii la fel de frumoase...pe care o alegi? Nu poti sa le ai pe amandoua, le vrei la fel de mult...ce faci? Mergi pe principiul ala bala portocala? Nu inteleg. Metroul vine, joi se apropie, mi-e somn iar.
Fa-mi o cafea. Trei lingurite de zahar.
- Cum era... A da : "Cum o vazu ca l-a cunoscut si-i zambeste ,mania pe care i-o jurase, si furtuna vorbelor, si fulgerul ochilor pierira " ti se potriveste. E tot ce imi aduc aminte din ce mi'ai spus.
Sigur ma cunosti...m-ai vazut pe undeva, dar nu ma recunosti nici daca stau in fata ta. Sunt chiar acolo, dar tu nu ma vezi. Nu poti sa vezi ceva in care nu crezi.
- Pe ce lume esti ? - Pe niciuna... - A, salut atunci. Bun venit pe Pamant. - Ha. - Stl? ....sa..te....saa te...LING! Da! - Imi place pe Pamant.
Nu stiu ce vrei, nici pentru ce inca mai lupti. S-au dus la dracu cuvintele frumoase. Nu ca ai intelege ceva indiferent daca ti-as vorbi frumos sau urat, daca te-as ameninta , daca as pleca sau daca te-as pune sa alegi.
Ramai la fel. Era doar o nenorocita de petrecere, doar 2-3 ore in care chiar as fi vrut sa stai si cu mine, nu sa ma tin eu dupa tine ca un soarece urmarind o felie de cascaval..penibil. Mai ai si tupeul sa zici "nu inteleg ce am facut" sau sa dai vina pe mine ca am schimbat 2 vorbe cu alta inafara de tine. Defapt, gresesc, nu se putea discuta cu tine. Erai prea ...preocupata. Chiar crezi ca iti merge de fiecare data? Nu ma enerva. Nu ma suna. Ai avut atata rabdare de la mine, cu care te-ai jucat atat de mult, incat zau ca urmatoarea data cand te vad, traversez pe trotuarul celalalt. As putea sa tip, sa ma cert de unul singur ca de obicei, sa te las sa vorbesti prostii, sa iti caut scuze si apoi sa te iert, dar pur si simplu timpul ala a trecut, ai trecut si tu. Iar eu ma resemnez. Se terminase de mult, iar eu nu tin cu dintii de nimic, de obicei.Am ales persoana nepotrivita pentru care sa incalc regulile. Deci, esti libera. Chiar daca o propozitie nu se incepe niciodata cu deci.
Intr-o zi ti'am scris. M-am asezat temator pe scaunul acela rosu, care iti placea mult, in fata biroului la care iti asterneai gandurile pe simple coli de hartie, lasandu'ma sa te privesc ore intregi. Poate de acolo am invatat sa iti citesc emotiile pe chip, nu in cuvinte. Atunci cand inchideai ochii, sprinjinindu'ti capul pe incheietura mainii, vroiai probabil, doar un moment de tacere, in care totul sa dispara, sa se evapore.De parca incercai sa scapi de o ceata deasa care iti incetosa privirea. Acest moment, dura de obicei, spre dezamagirea mea, doar cateva secunde.
Cand zambeai, zambeam si eu, pentru ca era un singur zambet al tau pe care il cunosteam atat de bine. Restul, imi erau straine. Era zambetul acela care imi insenina ziua, in orice moment al ei. Zambetul care ma facea sa alerg stingher in ploaie, sa iti dau hanoracul meu, sa il ai ca umbrela, sau sa iti scriu numele fara sa imi dau seama, pe cele mai importante docmunete ale mele. Erai peste tot, in fiecare melodie de la radio, in fiecare film si in fiecare spot publicitar, in fiecare culoare a semaforului, in toate frunzele de pe asfaltul inca incins, in fiecare bob de nisip din clepsidra, in fiecare "tic" al ceasului de pe perete, in cerneala fiecarui stilou, in mirosul fiecarui parfum, in toate cuvintele pe care le rosteam.
Asadar, mi'am tocit creionul pana la guma, si ti'am scris nopti intregi. Ti'am scris fara sa imi pese, mii de scrisori. Scurte sau lungi. In unele te rugam sa ramai, in altele iti imploram iertare, in altele te rugam, fara sa stiu de ce, sa nu imi mai apari in vise, sa nu ma mai amagesti, sa ma uiti, sa nu ma pierzi...
Nici eu nu stiu. Au fost atatea intre noi , si pe toate numai creionul asta le stie. Tot ce am simtit si nu ti'am spus, si toate adevarurile ascunse in spatele atator ziduri.
And , yes, he finally hit the wall. Din doua seri cu luna plina, in una te visez. Din trei cuvinte fara sens, in unul te gasesc pe tine. In toate te gasesc cate putin...dar nicaieri nu am mai vazut ochi ca ai tai. Toti sunt goi, parca nu rad dar nici nu plang.Dar ochii tai nu au fost niciodata rai. Mi-e dor de ei, de albastrul ala verde pe care n-o sa'l uit.
Si tot ce imi vine acum in minte e simplu: jackass, you failed. You ruined everything.
- E 12 noaptea , tu stii? Tu cate minute ai de ma tii la telefon atata? Mama doarme...daca se trezeste.. - Hai mai staai - Biine.. da e 12 - Si? - Ma duc sa mananc o portocala. - Maaaa.
Can't do it. I wish i could.
After all, i had a nice day. P.s: You were right . She's so loveable.
Esti peste tot. Esti in fiecare lucru marunt care imi umple existenta. In fiecare groapa din trotuarul murdar pe care pasesc in fiecare zi, si in zambetul fiecarui trecator dintr-o mie, pe care ii zaresc pretutindeni in jurul meu. Tu ai lasat in mine ceva ...ce nu voi reusi niciodata sa sterg. Stii, am cunoscut multi oameni. Si chiar daca nu toti dintre ei au simtit asta, in fiecare am pus cate ceva. Fiecaruia i-am dat incredere si pe fiecare, mai mult sau mai putin, nici macar nu conteaza cat, l-am iubit. I-am pretuit pe rand, pentru ca am invatat ca oamenii se simt protejati atunci cand ii inconjori cu tot ce simti tu ca ai nevoie la momentul respectiv. De-a lungul timpului, am realizat ca , vorbele pe care le-am auzit atat de des, si care si acum imi inunda timpanele frecvent, nu erau adevarate. "Daca dai, primesti in schimb acelasi lucru". Si prea tarziu mi-am dat seama ca asta nu e decat o alta minciuna .
Acum, numai conteaza. Eu, nu simt ca am pierdut nimic, simt doar dezamagirea aceea pentru ca nu am primit nimic in schimb . Ca si cand, as fi asteptat toata noaptea dinaintea craciunului, cuminte in pat, cu ochii inchisi, ca defapt sa nu descopar nimic sub brad.
In mine se nasc in fiecare zi mii de sentimente. Si bune, si rele. Stiu ca nu o sa pot sa spun niciodata ca numai am nimic de dat nimanui, pentru ca voi avea mereu.
Dar, vezi, tu, acum, nu imi mai e frica, si numai am nici cea mai stranie curiozitate pentru ce va avea sa se intample mai departe. Astept in coltul meu, tacut, ca lucrurile sa se desfasoare firesc. Ca un regizor care isi urmareste propriul film.
De cand tu ai plecat, in jurul meu sunt multe ziduri si putini stiu cum sa treaca de ele. Putini pot sa o faca fara sa se piarda la jumatatea drumului. Cum spuneam, tu ai lasat in mine ceva ce nu voi putea inlatura niciodata, oricat de mult m-as stradui. Tu nu te-ai multumit , asemenea altora, sa lasi in mine amintiri, imagini vii sau rani adanci.
Tu ai rupt din mine, iar mie mi-ai lasat golul. Nu as fi avut nimic impotriva daca imi spuneai dinainte, cum sa fac sa uit de el. Recunosc, sunt zile sau chiar saptamani, cand nu simt nevoia de nimic care sa imi aminteasca de tine. Te uit. Pur si simplu, te uit. Si cand lucrurile merg bine, revii din nou in mintea mea, si golul se face simtit din nou. Spune-mi tu mie cum sa scap de asta, si eu nu o sa te urasc pentru ce mi-ai facut.
Stiu ca si eu ti-am facut tie multe, dar de bariera asta nu as fi trecut niciodata. Intelegi? Niciodata. Iar tu.... Nu ai inteles si a fost prea tarziu cand am vrut sa te caut sa iti explic lucrurile curat, sa iau o foaie alba si sa ti le pun pe toate in fata. Tu plecasei.
Credeam ca numai are rost, cand am iesit tremurand de furie din cabinetul albastru cu 10 intepaturi pe ambele maini, stiind ca ei aveau sa imi schimbe viata, felul in care traiesc deja si obiceiurile pe care le am. Lucrurile pe care le iubesc si fara de care credeam ca nu se poate. Si nici macar nu era tot. Aveau sa urmeze alte si alte teste. Alte si alte reguli.
de cand te sufoci?
Nu pot sa cred. Mi-au pus in mana un aparat prin care trebuia sa respir cand mai tare, cand mai incet, cand normal. M-au fortat , m-au incurajat, si rezultatul era mereu acelasi. Nu le-a venit sa creada, 43%. Dar pentru mine nu era ceva special. Stiam. Si m-am ales cu un mic tub stupid cu capac rosu, pe care trebuie sa il port mereu la mine. Tu intelegi? Nu. Nu intelegi. Tie nu ti-a spus nimeni niciodata "asta numai poti sa faci, nici asta, nici asta" . Pentru tine lucrurile au fost mereu perfecte. Tu, ai fost mereu perfecta. Tu nu ai mintit, tu nu ai baut, tu nu ai fumat. Tu ti-ai urmat cursurile si ai plecat in nenorocita aia de tara ca apoi sa te intorci.
Vroiam doar sa iti vorbesc, la dracu. Ziua imi mersese deja mai mult decat prost, pana sa te vad. Ti-am cerut sa te opresti si nu ai facut decat sa mergi mai departe. Ma intreb daca o sa'ti para rau in caz ca vei afla ceva din toate astea. Probabil nu. Ai pus o bariera , ai luat o decizie. Te cunosc, stiam ca lucrurile nu se vor schimba. Totusi am sperat. Degeaba. Si asta nu a facut decat sa se mai ridice inca un zid in jurul meu.
Nu realizezi de cate schimbari esti vinovata in viata mea. Si cate lucruri s-au spart fara ezitare pentru tine. Cate vise si cosmaruri au fost. M-ai uitat deja mai mult decat pe jumatate. Si inteleg. Ti-ai pus ochelarii , ti-ai aranjat parul, si ai lasat in urma totul. Cu un simplu "nu." .
De acum, promit sa fac acelasi lucru. Si daca o sa te mai vad vreodata, promit sa traversez pe celalalt trotuar si sa ma prefac ca nu s-a intamplat, zambind ca si cum totul ar fi ...care era cuvantul?
Perfect.
" Caroline asked me if I knew what I'd say if I knew you could hear me. I told her I don't know. I love you. God, I miss you. And I forgive you. "
Am in mana o poza de-a ta si pe birou un tester pe care am pus parfumul tau. Miroase puternic, peste tot in jurul meu, miroase a tine. Mi-e frica sa le rostesc, mi-e frica sa ma gandesc la ele si cel mai mult, mi-e frica sa o recunosc. Sunt cele trei cuvinte. Moartea multor povesti de dragoste, si visul altora. Speranta si agonia. Tot ce ai avut, ce numai ai, ce ai vrea sa ai. Totul...in cateva cuvinte. Mi-e.....dor....de... tine.
Te privesc si nu vad nimic din tine sa se fi schimbat. Mi te imaginez la fel. Aceeasi ochi albastrii privind in departare, acelasi par saten cu suvite arse de soare. Aceeasi obraji cu gropite atunci cand zambesti, si aceeasi aura a perfectiunii care a zacut mereu in jurul tau.
Mi-e greu.M-am rupt de tine odata , si am crezut ca a doua oara voi ramane indiferent. Dar , in ciuda asteptarilor mele, cedez. Asemeni unui pod fragil care sta sa cada la primul fir de praf care se va aseza peste el. Nu....nu e mai usor. E la fel. Poate mai rau. Si nu inteleg de ce , cand, si pentru ce motive. Pentru ce oftez defapt acum? Ai fost o poveste, si, la fel ca toate povestile, ai avut un sfarsit.E drept, mi-a placut mult sa te citesc, si am iubit fiecare pagina din tine, fiecare rand, fiecare cuvant...si as fi putut continua sa citesc si sa recitesc aceeasi poveste, a ta, mult timp...doar ca tu nu m-ai lasat. Ti-ai inchis copertile pentru totdeauna.
Scarlett...de la Cacharel.
Nu pot sa uit.Tu poti? Sunt sigur ca nu o sa uiti. Si fiecare zi de 27 din calendar te va lasa mereu cu acelasi gust dulce amarui pe buze. Buzele tale..
Mi-e dor de fiecare particica din tine si cateodata te simt peste tot. Rar te visez dar recunosc ca daca as putea, te-as visa mereu. Cand nu pot sa dorm, ma gandesc la tine. Mereu ma linisteai. Radeam cu tine , visam cu tine, invatam..cu tine. Tu m-ai facut tot ce sunt azi. Tu , mi-ai dat forma, culoare si farmec. Tu m-ai facut sa fiu asa. Sa rad cand vreau sa plang, sa fiu calm cand vreau sa cert, sa vindec cand as vrea sa ranesc, sa iubesc cand simt ura in jurul meu. Sa dau altora tot ce am mai bun din mine. Sa iubesc din tot sufletul si sa nu privesc inapoi, nici inainte. Sa imi pese de prezent.
Si nici macar nu iti dai seama ca si azi stiu fragmente intregi din tot ce vorbeam , si am amintiri vii cu tot ce faceam. Nici azi nu stii ca am scris la multi ani pe toti peretii , de ziua ta si nici azi nu stii ca te-am cautat zile in sir pe la romana, pe la universitate, cand stiam ca nu pot sa te gasesc. In fiecare metrou mi-e dor de tine, pentru ca nu pot sa uit cum stateai sprijinita de umarul meu si muscai cu pofta dintr-un covrig. Si imi spuneai ca dragostea e un balon. Ca te ridica din ce in ce mai sus, si ca daca lucrurile nu merg bine , se sparge. Eu faceam ochii mari si tu ma sarutai zambind, si cei din jurul nostru zambeau si ei pe ascuns.
Sunt lucruri care mereu imi vor amintii de tine. Cum sunt portocalele sau ciocolata milka, sau insignele, sau ceasurile roz deschis. Cum e sephora , sala 5 din cinematograful nostru, examenele de bac, banca din 23, lacul si podul din herastrau sau geanta colorata. Bratarile, phineas si ferb, glumele, skittles, melodiile ciudate. Totul.
Si de fiecare data cand voi trage un fum imi voi aminti ca mi-ai aruncat pachetul de tigari nedesfacut la gunoi. Imi pare rau ca te dezamagesc, ca te-am dezamagit.
Nu, nu o sa te caut. Dar o sa imi lipsesti in fiecare zi.
Pe peronul unei gari sau intr-o statie de autobuz. Intr-o intersectie ciudata sau sub un balcon al unei case vechi. Peste tot vad oameni tristi, si oameni care se iubesc. Vad figuri contradictorii, peste tot, oriunde merg. Un baietel care plange pentru ca nu are jucaria cea noua din vitrina. Ii intind 5 lei si o bomboana si imi zambeste . Imi strange mana "ca barbatii" si pleaca fericit spre mama sa , spunand ca acel baiat imbracat ciudat i-a cumparat o masinuta noua . Si plec. Ma pierd in multime si nu simt nici macar nevoia unui "multumesc". Cand astepti metroul nu poti sa nu te uiti in gol, in acel tunel care pare ca se adanceste din ce in ce mai mult. Intr-un fel, oricat de mult te-ai grabi, metroul te calmeaza. Acolo, in agitatie, unde oamenii coboara si urca si isi fixeaza ceasurile pentru intalnirile ce urmeaza, e totusi liniste. Ma uit in sus, si vad cronometrul acela care imi arata ca peste 6 minute si 30 de secunde urmeaza sa ma urc in metrou. Zambesc. Ma intreb la ce se gandesc toti oamenii acestia. Uite, el. E un tip marunt, imbracat in camasa cu carouri , blugi si niste pantofi ieftini. Isi poarta parul ciudat, pieptanat doat intr-un anume sens. Are barba, se vede ca s-a chinuit destul sa ii dea forma aceea de dimineata. Il privesc de cateva minute si acum observ ca dupa ce s-a uitat tot timpul acesta in gol, se intoarce si zambeste. "taati.." se aude o voce dulce de copil . O fetita blonda cu ochi mari si negrii, isi strange in brate tatal. Nu m-as fi gandit... Aici oamenii sunt ciudati, ascunsi, si de la nici unul nu te astepti sa fie ce e defapt. Oare cum ma vad pe mine toti? Eu sunt ascuns in scaunul meu rosu si ii privesc.Ii judec , ii laud, ii admir sau ii detest. Dar ei? Un aer rece ma loveste in fata si odata cu el sunetul metroului venind cu viteza. Nimeni nu paseste dincolo de linia rosie inainte ca acesta sa se opreasca.Doar eu. Intind mana spre metroul inca in miscare si ma las atins. E placut. E o senzatie ciudata, ca si cand eu as oprii totul . Un strain ma trage inapoi, spunandu-mi sa am grija. Il ascult si ma indepartez tacut.
"atentie , se inchid usile"
Se aude o voce asprea de barbat. Cu siguranta fumeaza de prea mult timp. Ma intreb daca si vocea mea va ajunge asa candva. Imi scot pachetul de tigari si le numar. Una...doua...nu are sens. Il pun inapoi in buzunar si imi scot telefonul. Tastez numarul ei, mi-e dor de ea. O sun si imi raspunde, nu stie cine sunt. Nu spun nimic si sunetul se pierde atunci cand intru in tunel. Ma pierd si eu...
Viata-i mai frumoasa cand o privesti cu ochi tulburi. Imi era dor de o dimineata cu aer rece de munte si un foc de tabara aprins cu ultimul bat de chibrit ramas in cutie. Cand berile se termina si lumina se stinge, si nimeni nu doarme. Everybody, everybody...
Imi era dor sa strig cu tine de pe un munte si sa te amenint ca te arunc, sa te tin in brate iar tu sa ma lovesti, sa ma gadili. Sa cad cu tine in iarba si sa fi fericita ca ai castigat. Imi era dor de tine, asa, neschimbata .Cum erai mereu. De o iubita asa cum si-ar dori multi. Am inteles acum ca reteta fericirii tale era simpla, dar eu ma complicam . Tu ai nevoie doar de putina libertate, putina indiferenta si putina dragoste. Nimic mai mult.
Am gatit, am dormit, ne-am speriat de umbra unei furnici . [ nu, nu era neaparat necesar sa spun asta.]
Stii...aveam nevoie de asta. Imi era dor de linistea aceea dintre noi, de iubire si de fericire. Poate nu a fost o noapte de dragoste pe malul marii, nici un sarut sub turnul eiffel si nici macar o noapte intr-o camera scumpa de hotel. Dar a fost o noapte cu tine pe un covor alb , cu lumanari si mult vin rosu.
Daca aseara si in ultimele 2 seri nu as fi adormit la cel putin 4 dimineata acum nu as fi cascat si tocmai nu as fi adormit si salivat pe plansa mea tocmai terminata la desen. Ma rog, felul acela de desen. Adica linii..numere..puncte..cerculete.. Nu e corect dar eu alta numai fac. Ea m-a rugat sa ii desenez un tricou. Tricoul perfect pentru vara asta , si mi-a promis ca o sa-si cumpere unul asemanator. Daca eu o sa desenez un tricou cu pesti cu flori in loc de solzi, unde naiba va gasi ea unul asemanator?
Am langa mine o caseta veche pe care scrie ceva si nu inteleg ce.Si imi pare rau ca video numai am si nu o sa stiu niciodata ce era pe acea caseta. E o caseta plina de praf,mare, neagra, cu banda rosie. Imi place.
Azi nu stiu ce fac.Imi pierd timpul in oras, la cursurile ei sau oriunde in alta parte. Avea dreptate cine spunea ca eu fac si medicina. Defapt nu prea sunt atent si nici ea nu e. De-asta ma iubeste cand ii distrag atentia de la chestiile alea plictisitoare si ma uraste cand trebuie sa invete singura pentru ca nu a inteles nimic. Ma intreb daca ar putea sa ma urasca cu adevarat...
Poate doar daca as fugi cu I. pe o insula pustie.
Intr-un fel stiu ca ma iubeste si ii e frica sa ma piarda. Si sunt mandru in sinea mea ca am facut-o sa ma vrea si am inversat rolurile.
- mothersucker. - at least i'm a cute mothersucker .
Si nici macar nu ma mai cearta. Imi spune in schimb ca oamenii nu se schimba , ci doar sentimentele lor. Iar mie imi pare rau de tristetea din vocea ei.
- imi place fundul tau. - sigur. I. are fundul mai bun. - mai bun de.... - esti nesimtit.
Am de dimineata in minte o melodie a lui James Blunt. Carry you home. Mi-aduce aminte de tine, si de serile in care te duceam acasa pe brate. Mai stii? Atunci cand ne pierdeam amandoi pe campuri pustii. Si ne aruncam in iarba, si numaram stelele. Tu..mereu adormeai.Iar eu eram mereu acela care , dupa un drum lung, se strecura in curtea si in camera ta. Mi-aduc aminte cat de mult mi-a luat sa invat sa deschid geamurile fara sa fac zgomot. Te lasam incet pe pat, te sarutam si plecam. Iar tu ramaneai mereu cu acelasi "somn usor" in gand...
Mi-e dor de vara trecuta. Si stiu ca vara asta nu va mai fi la fel. Vara trecuta iti cantam, si cantai si tu cu mine. Si ne jucam carti, castigam si te sarutam .Si radeam in hohote de un simplu "ah".
Nu a fost niciodata , dar asta nu inseamna ca sufletul meu nu a simtit si ca nu am fost vii impreuna. Stateam adesea in cafeneaua din coltul strazii.Mereu la aceeasi masa, sorbind aceeasi cafea fierbinte care imi aburea ochelarii. imi placea sa imi imaginez cum ar fi viata cu ea. Alegeam momente comune, prin care treceam amandoi zi de zi, aflandu-ne totusi la distanta unul de altul.Astfel ne plimbam impreuna dupa ce mi se terminau cursurile . Din cand in cand , rar ce-i drept citeam aceasi carte dar mai mereu ascultam aceasi muzica . O simteam parca in aceasi incapere pasind usor in jurul meu si invaluindu-ma intr-un miros dulceag de copil, lapte si parfum barbatesc .
Ajunsesem sa o iubesc in felul in care iubesti un vis frumos care s-a terminat prea devreme, odata cu venirea zorilor, si care ti-ai fi dorit sa dureze la nesfarsit, indiferent care ar fi fost pretul. Atunci cand paseam, ii simteam mana agatata de bratul meu .Mi-o imaginam mereu , peste tot, fie ca eram singur sau impreuna cu altii. Ii vedeam mereu ochii verzi si parul saten. Nu ma puteam desprinde de aceasta imagine calda care imi mangaia sufletul ars de prea multe dezamagiri.
Avea vocea clara si calda care trecea rea repede , uneori de la un ras zgomotos la un oftat prelung sau la o soapta de care se agatau mi de promisiuni nerostite .
Ma amuza si ma ademenea in fecare zi cu simplul ei fel de a fi.Nehotarata, imatura in unele momente si foarte matura in altele, si nu in ultimul rand, sensibila. Credeam , desi nu i-o spusesem niciodata, credeam ca sunt singurul care o vede in felul acesta: descoperita, vulnerabila si fragila. Poate doar acest gand de care imi aminteam in miezul noptii, si care imi dadea fiori, ma facea sa am atat de multa grija de ea.As fi vrut sa o ocrotesc ca pe un copil sa-i ingrijesc ranile asa cum facea mama cu jenunchii mei vesnic juliti .
Uneori plangea iar eu ma simteam neputincios ca in fata unei calamitati . Avea doua feluri de a plange , plangea cu toata fiinta ei si trupul ii tremura violent , isi musca buzele si dare negre efard i se scurgeau pe obraz sau...statea neclintita in timp ce mici picaturi de roua i se scurgeau pe obrajii albi. Singurul fel in care reuseam sa linistesc, era sa ii cant. Si atunci, era unicul moment cand , in acest scop, dadeam totul din mine numai ca sa o calmez. Uneori, acordurile de chitara sunau fals. Iar atunci, o spaima teribila ma cuprindea la gandul ca va incepe din nou sa planga. Pentru ca linistea o agita , improvizam haotic melodii de care nu mai auzisem niciodata.Iar ea, in loc sa planga din nou, radea. Radea cu pofta de ce facea pentru fericirea ei necunoscutul de la capatul celalalt al firului. Si asa, in sinea mea, eram si eu fericit pentru fericirea ei.
Ea-mi canta mereu un catec aiurit despre niste flori de gheata , canta fals si sacadat si pasional iar la sfarsit imi muscam buzele sa nu rad . Ma intreaba "Am cantat frumos ? " Cel mai frumos ...ii spuneam in gand si inchideam ochii.Mi-o imaginam imbracata in haine colorate si plina de zdranganele ciudate pe maini , in urechii si la gat . Mi-o imaginam plimbandu-se prin ploaie si alergand dupa vreun copil in parc . Stiam ca era speciala numai rostindu-i numele. Nu aveam nevoie nici macar de o poza cu ea. Imi ajungea sa imi spuna "asa sunt eu. am ochii verzi, parul saten si sunt nici inalta nici scunda.imagineaza-ti restul" .Voiam totul sau nimic si, de la un timp, visam mereu la chipul ei. Visam atat de des incat, ajunsesem sa-mi doresc ca acest taram al imaginatiei pe care paseam mana in mana amandoi , zi de zi, sa devina real. Ma cuprindeau fiori cand ma gandeam la o potentiala intalnire cu ea. Nici unul nu aveam habar cum aratam . Pur si simplu ne credeam fiecare intr-un anume fel. Eu o credeam pe ea o femeie puternica in felul ei, si foarte frumoasa .Ma si vedeam invidiat de multi atunci cand, indradevar as fi mers cu ea agatata de bratul meu. Iar ea ma credea pe mine ce pe un...."un copil ce avea sa devina foarte curand barbat . ".
Ma speriam singur in fata oglinzii cand imi imaginam cum aveam sa ma prezint. Aveam stranse pana acum, cel putin douzeci de introduceri. "Buna, eu sunt.." si imi parea ca nu suna bine. Atunci schimbam totul in "Hey, ma cautai pe..." Insa nimic nu parea destul de inovator incat sa o multumeasca. Mi-o imaginam razand de mine si punandu-mi mana la gura. Dar pana la o introducere mai aveam mult. Trebuia, in primul rand, sa ma asigur ca dorinta mea era si a ei. Ca si ea visa sa ma intalneasca. Ma hotarasem sa nu gandesc atunci cand aveam sa i-o spun .Era singurul fel in care cel putin as fi parut stapan pe situatie. Cand m-a sunat, am dat drumul cuvintelor nestiind ce avea sa iasa.
- Vrei saaaa.. - Ne intalnim?
Si asta a fost tot ce am avut nevoie ca sa prind curaj. Uneori visele se indeplinesc , alteori nu. Dar acesta era doar inceputul a ceva ce speram sa dureze, oricare ar fi fost pretul pe care trebuia sa il platesc...
Nu, nu am putut niciodata sa inteleg de ce dragostea noastra a fost un secret. Din prea multe minciuni, prea multe certuri, am sfarsit in tacere. Pentru ca tu nu ma mai vroiai m-am aruncat in bratele ei. Imi placeau pantalonii ei colorati si conversii rosii.Era mereu originala. Si chiar daca tu o urai atat de tare, eu incepeam sa o iubesc. Imi placea ea, pentru simplul fapt ca ma facea sa uit de tine. Sa uit cand ma certam cu tine, si sa visez spre altceva decat spre un viitor cu tine. Stiam, nu era singura, dar era una din acele putine femei care m-ar fi facut sa nu te mai vreau. Si tu ai stiut de la inceput, din primul moment in care ai zarit chipul si privirea ei. Parca ti-a spus cumva ca avea sa mi te ia.
Imi placeau zilele de vara in care ma jucam in parul ei si vorbeam de trecut sau viitor.Niciodata de prezent. Pe atunci tu imi erai o simpla prietena , iar ea la fel. De-as fi stiut ce avea sa urmeze...
Dragostea ta mi-a fost , nu ca un leac, asa cum ma asteptam, ci din contra, ca un drog. Stiam ca imi face rau, ca ma distruge, dar continuam sa o procur, sa o doresc. Asa cum mereu se intampla cu orice dependent, cand am ramas fara motivul existentei mele, am simtit ca ma sting, ca numai am rost si nici suflet in mine. Toate, mi le luasei tu. Iar eu o realizam prea tarziu ca sa mai pot face ceva. Ciudat, am continuat sa te iubesc si cu inima zdrobita. Tu ma calmai asa cum tu ma faceai sa tremur de furie. Tu imi sopteai cele mai frumoase lucruri asa cum tu stiai sa ma certi mereu pentru cele mai stupide motive. Cand ma priveai, stiai sa ma faci sa ma simt complet , dar stiai si sa ma faci sa ma simt asemeni celui mai vinovat infractor de pe planeta. Tu , aveai mereu felul tau de a fi. De a ma lua si de a imi da drumul . De a ma arunca, de a ma prinde. Iar asta ma afecta constant, chiar si in somn. Te visam zambind in bratele mele iar in scurt timp totul era un cosmar. Ma trezeam transpirat si imi dadeam tricoul jos. Imi luam un pahar cu apa din frigider si imi propteam capul in maini. Pe masa de la bucatarie am adormit adesea, prea speriat ca sa ma intorc in pat, locul in care as fi avut alte si alte cosmaruri.
Multi mi-au spus ca de la tine nu aveam sa invat nimic si ca tu nu ma vei conduce decat spre rau. Nu i-am crezut niciodata. Te-am iubit, asa cum, o buna prietena spunea, te-am iubit ca un orb . Nu ti-am vazut niciodata defectele. Nici fizice, nici psihice. Si imi amintesc ca, tu insati mi-ai spus sa am grija in ce ma bag. Nu, n-am ascultat de nimeni. Nici de tine, nici de ei, prietenii mei sau parintii mei, care ma cunosteau cel mai bine si nu mi-ar fi vrut raul niciodata.
Ma vedeau cum ma consum si toti te vorbeau de rau. I-am contrazis pe toti si i-am invatat ca nu eram usor de convins in legatura cu tine. Ba din contra, in ochii mei erai o zeita, o regina a perfectiunii. Si asa, iubindu-te necontenit, am ajuns sa te fac stapana peste inima mea. Odata ce m-am indragostit de tine, m-ai rupt in bucati. Tu ma sfasiai si tot tu ma intregeai. Ciudat, nu am oprit niciodata jocul asta sadic in care durerea era mereu prezenta. Speram sa te schimbi, dar nu aveai sa o faci vreodata. Am avut pentru tine toata rabdarea mea, si oricine iti poate spune ca nu sunt deloc un om cu rabdare. Insa tie ti-am daruit trei ani , in timp ce altora nu le-am dat nici macar 3 minute.
Insa acum le dau dreptate. Nu spun ca de la tine nu am invatat nimic. Am invatat sa iubesc , sa rad, sa plang, sa cad si sa ma ridic.Sa gadil , sa cant, sa mangai , sa sarut altfel, sa fiu atent, sa nu insist, sa nu trantesc, sa nu tip, sa nu cert, sa nu controlez. Langa tine am invatat sa fiu eu, in momentele noastre, pentru ca au fost si acestea, momentele noastre in care ne-am iubit sincer si modest, din toata inima. Nu stiu ce vreau... numai stiu.
Acum, as vrea sa iti cant. Chiar daca nu stiu cum. As vrea sa iti cant, sa ma asculti, sa inchidem apoi lumina si sa ramanem in intuneric. Eu sa inchid ochii si tu sa visezi. Am obosit sa incerc. De acum, poti fi orice, oricum, oriunde, iar eu, nu stiu cum voi mai fi.
Deseori ma pierd in cuvinte. Mi-e teama sa nu ajung asemenea acelora care nu stiu cum sa se exprime. Sa-ti spun subit: "te iubesc", si sa te fac sa crezi ca nu cunosc deloc insemnatatea acestor cuvinte. Mi-e greu sa ma descurc intr-o lume atat de sarata. Mi-e greu sa-ti fiu iubit, amant, prieten, si toate celelalte. Ma coplesesti . N-am mai simtit niciodata ca cineva pune stapanire pe tot ce e al meu, fara ca macar sa isi dea seama. Tu, ai ceva special.Tu vezi raul in bine, dar si binele in rau. Si deseori ma intreb daca tu chiar ai fost facuta pentru mine. Te vreau si apoi nu te mai vreau.Te las in urma si ma trezesc alergand din nou spre tine...
Azi, nu ti-am vorbit. M-am saturat iubito, dar stiu ca ma voi intoarce. Si tu stii. Ma intreb ce se va alege din noi.Iubire... sau cenusa? E atata gelozie incat, mi-e teama sa nu se sparga totul in bucati mici, firave, pe care sa ne fie frica sa le adunam de jos , cu teama in gand ca ne vom taia in ele si ne va fi mai rau.Si mai mult..mi-e teama ca dupa toate astea..chiar daca le vom aduna...vom fi incapabili sa lipim totul cu scotch...
- ma rog, nu intelegi... - fa-ma sa inteleg. - cu ce rost? va fi la fel...
Ajung, trezindu-ma in miez de noapte, sa strig 'mi-e dor de tine' , caci nu stiu cum sa te aduc inapoi. Te-ai schimbat. Poate si eu. Si atunci? nu ne ramane decat sa ne iubim asa. Sau sa ne schimbam inapoi? Asta...sau asta? obosesc. Ma pierd in cuvinte si tu iti pierzi rabdarea.
Si dupa toate...chiar daca si eu sunt suparat, si tu esti suparata, si chiar daca avem amandoi motive intemeiate. As vrea doar sa uiti si tu si sa uit si eu. Sa te tin in brate si sa-ti spun ca nu conteaza. Sa radem, sa iti dau o tigara din pachetul meu si sa ti-o fur pe nestiute.
" ma gandesc la, fosta iubita.si cand zic iubita inseamna ca am iubit-o... "
Ca in orice dimineata ,acelasi eu.. Cand soarele imi intra in camera si eu imi trag patura pe ochi. Mi-e dor de zilele de octombrie in care ma trezeam cu zambetul pe buze si nu simteam nevoia de nimic ca sa ma completeze. Nu aveam piese lipsa , si aveam cu siguranta mult mai putine amintiri care stiam ca imi vor aparea mereu in fata ochilor. Eram pe atunci impacat cu mine pentru ce facusem, caci stiam ca facusem si bine si rau si nu vroiam niciodata sa ma gandesc daca in egala masura sau nu. Mi-e dor.
Azi nu sunt decat Mitzu si nu ma simt superior nimanui cu nimic. Azi, vreau doar s-o vad pe ea si intr-un fel stiu ca pe ea o voi iubi mereu mai mult.Ea e peste toti si toate, caci ea a fost prima. Cu ea am iubit, cu ea am ras, cu ea am tipat si cu ea am vorbit despre orice , cate 12 ore pe zi. Pe ea o s-o vreau mereu mai mult decat vreau pe oricine.Pentru ca asa simt acum. Tot ce vreau e sa ii vorbesc. Sa ii povestesc de mine si sa-mi povesteasca de ea. Sa-i aud din nou rasul cristalin..dupa atat de mult timp. Mi-e dor de tot ce e al ei si nu-mi ajunge nimic ca sa scap de sentimentul asta. Am visat-o de 3 ori si de 3 ori m-am amagit. Iar azi, ma voi amagi si in realitate. Sunt slabe sanse sa o gasesc macar , dar nu ma las pana nu ma vad neputincios in a mai face ceva.
eu mereu cand vreau sa gasesc ceva, gasesc.
As vrea sa am o sansa sa intorc timpul.Dar n-am. Am parul ciufulit si un tricou gri. Nimic nu merge azi si parca toate sunt pe dos. Azi nu vreau camasi si nici sa am grija de cum arat. Caci ea ma iubea exact asa. Cand se uita la mine, ma vedea pe mine, asa cum sunt eu .Si ma iubea si cu defecte , si imi era fidela. Ea nu ma certa cand eram gelos.Ma lua in brate si imi spunea ca ma iubeste pentru ca imi pasa de ea. Si atunci stiam ca eu o iubesc defapt mai mult. O sarutam si toate dispareau .
Nu vreau decat sa ii spun ei ce am pe suflet, si stiu ca o sa inteleaga. Si o sa ma vindece de raul altora.
M-am trezit fara sa vreau din nou in ceata. Eram intr-o camera straina si, ciudat, purtam o camasa rupta in mai multe locuri. Ca si cand vreo fiara incercase sa ma sfasie. Am inchis ochii incercand sa imi amintesc ce se intamplase cu mine.Insa memoria mea parea stearsa cu totul. Nu imi aminteam nimic.Stiam doar cum ma cheama, si nici de asta nu eram sigur. Nici nu am mai avut timp sa gandesc, cand am auzit usa deschizandu'se usor. Fara zgomot, pasind parca pe varfuri, in camera intra ea. Ceata disparuse acum si in mintea mea toate prindeau contur asemenea unui puzzle. Totusi..lipseau piese. Insa de un lucru eram sigur, nu eram in casa unui strain. M-am prefacut ca dorm insa asta nu a tinut-o la distanta . S-a apropiat cu grija de marginea patului si in cateva secunde, era langa mine, iar eu eram prea agitat ca sa pot macar sa'mi tin pleoapele lipite una de alta. Mi-a pus mana pe frunte si atunci am tremurat din tot corpul. Era rece ca gheata. Un strop de apa mi s-a prelins pe frunte si mi-a ajuns pe gat. M-am relaxat dintr-o data si fara sa realizez am deschis ochii. In fata mea, eterna dragoste.
Am stiut de la inceput ca daca vreodata o voi revedea voi ramane fara puteri in fata ei si o voi iubi la fel de mult cum o facusem cand aveam daor 15 ani. Era aceea care ma facuse pentru prima oara sa strig de fericire , sa ii rezist ar fi fost prea mult chiar si pentru mine. Si sincer sa fiu, nu cred ca cineva i-ar fi rezistat. Era tipul acela de femeie care te facea sa te indragostesti de ea doar rostindu-ti numele, care te iubea cu tot sufletul ei si se daruia din plin in fiecare moment pe care il petreceai cu ea, cea al carei parfum iti ramanea mult timp impregnat pe gulerul camasii. Si cand tu ajungeai sa ii dai inapoi toata iubirea pe care ea ti-a dat-o la un moment dat, cand tu ajungeai sa o iubesti cu toata puterea ta, cand tu visai in fiecare seara la chipul ei, ea... pleca.
Te lasa invaluit in intuneric, fum, si multa durere.
Multi o doreau desi stiau ca vor ramane cu inima bucati dupa ce o vor avea. Jocul, era simplu. Doar un balans intre fericire si agonie. Oare asta era ce vroia ea cu adevarat?
si acum, in mintea mea, toate acestea aveau un singur final. O singura intrebare. Ce cautam din nou in bratele ei, cand stiam cum voi sfarsi? Acum, o vedeam altfel decat o vedeam atunci cand eram doar un pusti in cautarea iubirii. Stiam ca are sange rece si nu indrazneam o clipa macar sa cred ca s-a schimbat. Nu indrazneam sa ii vorbesc, sa o privesc, sa o ating, desi dorinta sa fac toate acestea ma ardea pe dinauntru.
Insa stiam ca alegerea nu era a mea. Daca dorea sa imi vorbeasca, mi'ar fi vorbit .Daca ea dorea sa ma atinga, m-ar fi atins. Iar de privit, am realizat cu disperare ca deja ma privea. Ma privea fix in ochi si simteam ca imi citeste gandurile .Era ca si cand as fi lasat pentru prima oara pe cineva sa ma vada fara secrete.
Inima'mi parea ca a uitat sa bata normal.
Nu stiam nici acum ,asa cum, defapt, nu stiusem niciodata, ce ma facuse sa o iubesc atat. Imi simteam tamplele zvacnind de durere cand prin fata ochilor mi se derulau amintiri mii si mii. Simteam ca sangerez dar nu vedeam sangele. Era parca o lupta cu mine ce se derula doar in imaginatia mea. Daca altcineva decat ea m-ar fi vazut, ar fi crezut cu siguranta ca nu sunt nimic altceva decat un nebun. M-am intins pe pat si am strans cat am putut de tare din ochi. Vroiam doar sa ma trezesc din nou si sa stiu ca totul a fost un cosmar.Un vis care a venit si a plecat la fel de repede cum soarele rasare si umbrele noptii dispar.Sa dispara odata si toata durerea care ma transforma usor in cenusa. Dar linistea pe care o ravneam era departe.
Se uita in continuare la mine.Si din ochii ei albastrii nu puteam distinge altceva decat mila. Ii era mila de ce facuse. Oare era posibil? Ei, nu ii fusese niciodata mila.Tot ce stia, tot ce facea era sa taie in carne vie.Sa rupa de la radacina. Sa lase in urma ei nimicul, si sa nu priveasca niciodata inapoi. Dar acum...acum era diferita. Desi nici nu ma gandisem ca se schimbase macar o celula din ea, trebuia sa ma obisnuiesc cu gandul ca femeia aceea puternica la picioarele careia multi au cazut, cadea acum , la randul ei, la picioarele altcuiva. Dar nu se poate. Un miel nu poate sa vaneze un leu. Nu asta e rostul. Nu asta e cursul. De unde pana unde? si cand? Durerea se atenua incet...simteam nevoia sa primesc explicatii. Sa ii vorbesc? Ar fi fost o nebunie. Ce sa ii spun? Cum sa ii spun? Si daca nici macar nu voi putea sa vorbesc?
- Ai vrea sa imi spui ceva?
Si durerea s-a intors. Dar trebuia sa raspund. Nu aveam cale de intoarcere. Fie cadeam in prapastie fie ...muream pe margine. Imi dorisem asta cu atata putere, visasem sa o vad din nou de atatea ori ...sa ii cer explicatii, sa o rog sa ramana. Si acum? acum ramaneam mut ? Nu.
- Ar fi multe de spus... - Eu te ascult.. - Mi-e frica. - De ce ? - Mi-e frica sa nu dispari din nou. Sa nu ma trezesc intinzand mainile spre nicaieri, aruncandu-ma in gol , sperand ca ceva ma va prinde...si.. - Dar acum sunt aici. - Da, dar poti tu sa imi promiti ca vei fi mereu aici? - Asta nu poate nimeni sa stie... - Ba da. Daca vrei sa ramai undeva, stii ca vei ramane, indiferent de orice. - Lucrurile nu sunt asa. - Lucrurile sunt asa cand iubesti. - Nu poti sa iubesti o eternitate - De ce nu ? cine spune ca nu poti? - Asa e mereu, si tu stii asta. Nu te preschimba din nou in copilul care erai candva. Fii constient, mereu intervine ceva. Mereu cineva greseste undeva, si daca nimeni nu greseste, cineva moare. Prea rare sunt iubirile eterne. Viata nu e facuta pentru visatori. Acum esti aici, dar unde vei fi maine? Stii tu pe ce meleaguri te va purta viata sau ce intorsatura pot lua lucrurile? Un singur om pe care nici macar nu il cunosti iti poate intoarce soarta la 180 de grade, cu un singur cuvant. Si asta nu am spus'o eu. Au spus-o ei, au spus-o savantii, oameni de stiinta care par sa le stie pe toate. E dovedit. Nu poti fi sigur de nimic, niciodata. Si in zilele noastre promisiunile sunt doar vorbe purtate de vant care iti vor intra pe o ureche, iti vor patrunde in suflet si mai tarziu te vor sfasia. O inima sfasiata nu valoreaza nici macar 2 parale. - Te iubesc. - Si eu te iubesc. Mereu te-am iubit. - Da...si totusi...ai... - Am..ce? - Ai plecat. - Am plecat pentru ca a fost nevoie sa plec.Pentru ca un om pe care nu il cunosteam macar , mi-a schimbat soarta.
Nu am nevoie de multi oameni care sa-mi spuna ce sa fac. Am nevoie de unul singur care sa-mi spuna ca ce fac e bine, cand stim amandoi ca nu e. Cum ar putea sa fie? Credeam ca atunci cand vrei sa uiti lucruri, te imbeti. Dar am realizat ca a doua zi de dimineata o sa ai aceleasi griji, plus o durere ingrozitoare de cap. A fost nevoie de durere, frica, neincredere, si am cazut la primul pas intr-un joc vicios numit nepasare. As vrea sa cred ca nu imi mai pasa, dar mi-e teama ca toate astea sunt doar aparente. Numai stiu ce e real sau ce e pur si simplu o minciuna. Ce e gresit si ce e corect. Numai stiu cine sunt, de cine imi pasa, ce vreau de la mine si ce vreau de la altii. Am cazut fara sa stiu, m-am trezit jos, inconjurat de intuneric..si mult zgomot. As fi preferat sa fie liniste.
Aseara te-am visat. Te maritai cu el. M-am trezit neodihnit , cu niste pete rosii pe mana stanga. Cred ca sunt vase de sange sparte. Nu o sa stii niciodata . Daca as lua totul de la capat, cred ca pur si simplu nu m-as mai indragosti de tine.
Acum plec.Ascult 'she will be loved' si tresar al dracu de tare cand imi amintesc fragemente din vis. Noi? Iar o sa ne distram.Iar o sa radem.Ca doi prieteni minunati.
cand vin acasa imi cumpar o sticla de vin si imi pun o compresa pe mana.
Ca atunci cand ploua..esti trist. si stii ca nimic n'ar avea rost in ziua aia, orice ai face.ca o sa fredonezi pana la urma, invitabil, "you had a bad day" si o sa te gandesti la problemele tale.fie ele de cand aveai 10 ani si cea de care iti placea ti-a spus "esti urat", fie ele...din prezent.oricum, in orice fel, o sa te gandesti la probleme.sau, ma rog, asa e la mine.cand ploua...mi-e dor de casa.si de prieteni.si...de ea. cand ploua...vreau sa ascult "bad day" si totusi sa cant "kiss the rain". e asa de complicat...incat..adeseori, cand ploua...adorm. Si ma trezesc a doua zi, cu soarele in fata, si n-am nici o problema .Si le iau pe toate de la capat, zambind in sinea mea. Pana cand..se anunta din nou ploaie.
Things changed. Ajung sa cred ca sufletu meu e un cub cu fete colorate. Nu stiu de ce. Nu conteaza. Nu mai conteaza. Trec zile rand pe rand la facultate si toate sunt egale. Intreaba-ma ce zi e azi si nu o sa stiu sa-ti raspund.Miercuri..joi...imi e tot una. Am un pix, o foaie...si deseori se intampla sa ma trezesc la sfarsitul cursului ca nu am inteles nimic. Nu stiu unde mi-e capul. Azi...ma gandeam la Londra.
Si apropo. Parca ..."impreuna in Londra" ar suna mai bine decat "doi singuri in Londra". Cel putin pentru mine. End of the subject.
Tot ce vreau e sa aud o melodie , sa citesc un fragment, sa vad un film care sa ma convinga sa fac ceva din mine.Pana atunci...e pauza. Pana atunci, raman visele. Caci in vise...poti sa fi orice, oricum, oriunde...cu oricine. Si in fond, e bine sa visezi. Caci omul fara vise e ca... pomul fara frunze. Prea poetic.
Promite-mi ca nu ma vei uri. Nu stiu cum am reusit sa-mi dau viata peste cap in 6 luni .Te-am iubit atat de tare incat credeam ca de undeva din mine vor creste aripi. Ca voi zbura cu tine deasupra tuturor si ca totul va fi...va fi perfect. Inca te iubesc. Dar te iubesc cu ochii deschisi. Acum am vazut adevarata culoare a lucrurilor, care, in orice caz, nu e roz. Vreau doar sa iti spun ca, de maine nu voi mai fi aici. Sunt un cretin. Stiu ca ti-am promis ca voi fi mereu aici.
Dar de maine plec, spre alta lume. Plec intr-o pereche de blugi si un tricou de casa. Fara nimic in buzunar. Cu simple amintiri marunte a tot ce a fost ,ce stiu ca ma vor arde ani de-a randul , fara o secunda in care sa ma lase linistit. Plec insa...impacat cu gandul ca voi dormi undeva pe o banca intr-un parc dar ca tie nu iti voi mai face rau in fiecare zi prin simplul fapt ca sunt acolo, langa tine. Ma doare ca te doare. Nu pot sa continui sa iti fac rau . Nu sunt deloc ceea ce tu ai vrea sa fiu. Sunt doar... un prost. Nu am stiut de la inceput sa te fac fericita si nu exista indoiala ca voi stii vreodata. Intre ce vreau eu de la tine si ce vrei tu sa-mi dai ar fi o aberatie sa pui semnul egal. Si stiu ca numai merit nimic.
Plec si incerc sa le uit pe toate. Incerc sa ma uit pana si pe mine. Arde pozele cu noi.Ascunde-ti cadoul.Arunca bratarile si uita de inel. Uita-mi ochii, vocea, parul , mainile, sufletul. Uita-ma. Sterge-ma. Si nu te mai uita vreodata la Frealy Friday sau The Break Up artist.
Uita-ma cu totul. Fa-ma bucati si arunca-ma cat mai departe. Fii fericita.Traieste cum vrei si uita de reguli. Fa totul asa cum vei vrea si nu lasa pe nimeni sa decida pentru tine. Tu meriti tot ce e mai bun, ai grija care iti vor fi prietenii. Sa nu ma cauti, sa nu plangi, sa nu speri.
ajungi in fata usii dar nu poti intra...e foarte greu sa termini ziua asa..
Esti peste tot. Esti in fiecare umbra din jurul meu, si in fiecare bataie a inimii mele. Nu suport sa-mi amintesc ca , cumva, te'am facut sa crezi ca te-am rupt din mine. De-ai fi stiut macar o clipa, macar un ceas cat de mult imi lipsesti, poate m-ai fi cautat... Sunt un prost . Am trantit surd usa dupa mine si te-am lasat uitandu-te in gol. Nu mi-a pasat. Nu am vrut scuze... nici jigniri... am vrut liniste. Iar linistea, acum, ma apasa. Ma dor toate. Ma doare chiar, sa nu iti mai vad sosetele aranjate langa ale mele, sa nu iti mai simt parfumul ramas pe gulerul camasii , sa nu iti mai aud glasul. Ma doare ca nu stiu nimic de tine, de ce simti, de ce ti-e pofta, cand ti-e somn, cand dormi sau cand citesti, cand iubesti....
Te rugasem sa ai grija de inima mea... ai avut? Mi-e dor sa ma simt intreg. Sa te am langa mine si sa imi doresc doar sa opresc timpul. Sa iti spun ca te iubesc si sa raman mut cand si tu imi vei spune acelasi lucru. Mi-e dor sa te iubesc. Sa am dreptul sa te iubesc. Mi-e dor de toate si stiu ca nu voi mai avea nimic, din toate cate imi lipsesc.
Mi-e dor , absurd...sa aud "mi-e dor de tine".
De-ar fi sa'mi doresc un singur lucru mi-as dori sa realizezi cat de mult tin la tine si cat de mult am tinut. Sa iti strige cineva in fata toata iubirea mea. Sa te doboare la pamant si atunci sa stii ca nimeni si nimic nu te va mai iubi la fel...niciodata.
Ai fost pentru mine printesa, iar eu pentru tine valet.
I-as fi spus daca as fi avut puterea sa o fac. Am ales insa, sa nu am o ultima replica. Sa nu incerc sa o ranesc, sa o invinuiesc, sa o cert, sa o judec. Am ales tacerea, caci, doar asa ma puteam simti impacat cu mine. Pentru prima oara, nu eu eram cel rau, cel care gresise a mia oara, cel caruia i s'ar fi inchis multe usi in nas si multe telefoane. Rolurile erau inversate acum. Ma simteam ...superior. Dar era o superioritate banala.
Vorbesc relaxat acum , nu pentru ca nu ma mai doare, ci pentru ca m-am obisnuit cu durerea. As putea chiar sa-ti vorbesc si tie. Dar...nu se va intampla.Tu m-ai pierdut in momentul in care ales sa faci ceea ce ai facut. Ai stiut de la inceput ce se poate intampla dar ai sperat in fiecare secunda ca te voi ierta si ca iti voi fi prieten ...in continuare. Eu, insa.. nu sunt asa.
Pentru tine nu voi mai fi niciodata asa cum am fost 3 ani.
Ai avut totul,ai mizat totul intr-un joc mai mult decat tampit, si evident, ai pierdut. Am avut nevoie nu de o palma, nu de un pumn, ci de sute de mii de palme si de pumni, iar in final, de lovitura finala, ca sa imi dau seama cat de mult am gresit, prin simplul fapt ca ti-am dat atatea, intr-un timp atat de scurt, si mai mult decat orice,ca ti le-am dat fara sa-ti cer nimic inapoi.
Te-am iubit ca un orb. Te-am lasat sa vezi in mine, prin mine. Mi-am deschis sufletul in fata ta. Iar tu nu ai facut nimic altceva decat sa iti bati joc. Sa il murdaresti, sa il sfasii, sa faci din el cenusa. Si ai reusit.
Sunt relativ gol, dupa toate astea. Ma obisnuisem cu certurile noastre de zi cu zi, cu fata aceea care parea atat de inocenta, care saruta atat de bine. Ma obisnuisem sa ma respingi, sa ma atragi, sa te joci cu mine sau, sa ma joc cu tine. Mi-a placut totul. Mi-am dorit toate astea atat de mult timp si nu pot acum sa zic ca acum regret ceva, nu regret nimic...poate doar greseala ta imensa.
Si stiu..ca...probabil..regretele ar trebui sa vina din partea ta.
Nu stiu daca o sa ma vrei vreodata inapoi sau daca macar, candva, iti va fi dor de mine.
Stiu doar ca , nu voi mai fi niciodata baiatul care te-ar fi carat in brate in jurul lumii, care ti-ar fi spus in fiecare zi cat de mult te iubeste, care ar fi scris continuu despre tine, care ti-ar fi scris un roman.
Nu voi mai fi acela care sa iti stearga lacrimile cu maneca lui, sa te ia de mana si sa iti zica ca te iarta, sa te priveasca in ochi si sa planga cu tine, sa rada cu tine, sa urasca cu tine, sa spere cu tine.
Nu voi mai fi baiatul cu care te-ai obisnuit, prietenul care te-ar fi urmat oriunde, amicul caruia puteai sa ii ceri orice la orice ora, care se trezea la 6 dimineata doar ca sa te sune sa te trezeasca.
Nu voi mai fi tipul care se ruga de tine saptamani intregi doar ca sa vi o data la el, cel care iti cerea scuze de 1000 de ori chiar daca nu era vina lui, cel care te iubea, intr-adevar , din toata inima, cu toata puterea, si care ti-ar fi acceptat toate defectele, toate lipsurile ....
Daca vreodata vei crede ca nu te mai iubesc, inseamna ca nu ai inteles nimic din toate astea.
Mi-am ridicat manecile incet si am privit spre nicaieri. Ii simteam privirea atintita asupra mea. "ce-ai ?..." Mi-a spus pierduta in ochii mei dupa mult timp. Aveam multe , dar nu ma simteam in stare sa ii vorbesc. I-am luat fata in maini si i-am zambit, nu merita sa o cert. In adancul ei stia ce aveam si se simtea vinovata. Orice cuvant in plus ar fi ranit-o si mai rau.Iar eu nu-i vroiam decat binele. A zambit si ea , trist, si si-a plecat privirea. Era pentru prima oara umila in fata mea. Stia cat ma ranise, vedea dovezile.Vedea cearcane si vedea privirea aceea, pe care doar ea o cunostea. Ma vedea pe mine nearanjat, nebarbierit, imbracat aiurea, si stia ca ceva se intamplase.
"totul se poate rezolva" Mi-a spus intr-un tarziu, spargand tacerea. Vroia cu disperare sa imi auda vocea. Nu stiam ce vroia sa zica. Ma pierdeam in cuvintele ei. Ieri nu ma mai vroia deloc...iar azi...tanjea dupa mine. A incercat sa vorbeasca din nou dar i-am luat-o inainte. Nu vroiam promisiuni de care nu era sigura ca se va putea tine. Vroiam lucruri sigure, iar ea nu imi putea oferi asta, cel putin pe moment.
M-am gandit repede la locul in care as fi putut sa o invit sa isi petreaca timpul cu mine. Nu vroiam baruri sau cafenele, pentru ca la un suc sau la o cafea nu poti sa taci si sa te uiti in gol. Vroiam liniste. Imi vroiam linistea alaturi de ea. Vroiam sa taca si sa ma lase sa tac. Sa stau pe umarul ei si sa imi pun ordine in ganduri. Vroiam un loc al meu si al ei in care sa ramanem singuri si sa uitam. Sa uitam ca ne-am despartit, ca ne-am certat, ca a plans, ca am plans, ca ne-am iubit, ca am suferit impreuna. Sa uitam tot si sa o luam de la inceput. Sa ii intind mana razand si sa spun "buna." si de acolo totul sa fie cum va vrea ea si cum voi vrea eu. Vroiam sa nu ma intrebe nimeni ce-i cu mine, de ce nu vorbesc, de ce nu rad, de ce nu salut, de ce nu raspund, de ce nu ascult, de ce nu ma misc, de ce sunt trist, de ce nu i-au notite, de ce nu spun "prezent", de ce nu ... sunt eu.
Fara ea eram o umbra, si ea vedea asta cel mai bine. "vino." I-am spus privind fix in ochii ei. Am plecat fara sa ma uit in urma sa vad daca ma urmeaza. Dar ma urma. Ii simteam parfumul, respiratia si starea de neliniste. O simteam in spatele meu la doar cativa centimetri si stiam ca ar fi venit cu mine oriunde. Am dus-o intr-un bar intunecat in care rula rock pe fundal. Am rugat-o sa se aseze si m-am asezat si eu. Mi-am pus capul pe picioarele ei si am inchis ochii. Apoi..am inceput sa vorbesc.
" Vrei libertate si o vei avea. Tu alegi daca vrei sa o ai alaturi de mine. Nu vreau sa te simti iubita de un strain. Eu te iubesc cu tot sufletul dar, nu stiu cum e asta in ochii tai. Nu vreau sa te simti legata, vreau sa te simti protejata. Nu vreau sa ma simti gelos, vreau sa ma simti langa tine, cu tine, pentru tine. Vreau sa ma simti al tau si vreau sa intelegi, caci nu ne va fi bine altfel, vreau sa intelegi ca, cuvantul "serios" pentru mine a inseamnat iubire neconditionata. Te voi lasa sa faci asa cum vrei si iti voi respecta deciziile. Ai de acum toata libertatea pe care o ravnesti si ai ravnit-o.Si pe langa asta, daca vei vrea, ma vei avea si pe mine.Voi fi mereu langa tine in problemele tale si voi fi mereu punctul de sprijin pe care te vei putea baza, poti sa ai in continuare incredere in mine si nu vreau sa te simti vinovata in fata mea. Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine si pentru toate momentele frumoase pe care le-am petrecut alaturi de tine. Nu imi pare rau de ce a fost si m-as bucura din toata inima sa stiu ca nici tie. Te voi iubi si te voi primi mereu cu aceeasi caldura inapoi la mine. Trebuie doar sa imi spui sincer ca decizia pe care o vei lua, va fi luata cu sufletul."
M-am oprit, cand mi-am auzit vocea tremurand. Si peste pleoapele inchise a cazut o lacrima. Nu era a mea. Era a ei. Am deschis ochii si am vazut-o plangand. I-am sters lacrimile cu maneca mea, asa cum o obisnuisem de ani buni. S-a linistit langa mine.
M-am rezemat de perete si am cazut incet.Mi-am sprijinit capul intre genunchi si dupa mult timp, in care nici macar o lacrima nu mai cazuse din ochii mei, am inceput sa plang. Ea plecase. Nimic numai ramasese in urma ei... decat durerea.Si era una amara,una grea...poate prea grea chiar si pentru mine.Cuvintele ei ma taiasera unul cate unul asemenea unor cutite. Sangeram cu sufletul. Plangeam asa cum numai plansesem niciodata si simteam ca imi scot sufletul din mine. Intr-o scara de bloc, undeva..muream incet. Intr-un apartament, intr-o camera, ea se gandea la ce a facut.
Intr-un final m-am ridicat mai mult inconstient decat constient de jos si am coborat treptele una cate una pana la parter.Mi-am scos telefonul si am tinut lung apasat pe rosu.Nu vroiam telefonane, mesaje, scuze, rugaminti.Vroiam liniste.Vroiam sa ma arunc in zapada de afara si sa ma uite toti.Sa uit si eu de mine si sa ma pierd in abis. Sa nu ma caute, sa nu sufere, sa nu planga. Sa imi uit si sa imi uite numele, varsta sau locul in care locuiam. Sa uit ce am facut, sa uit ce imi propusesem sa fac, sa imi uit greselile si faptele bune, sa raman un nimeni, un nimic, undeva in zapada. Sa ninga peste mine si nimeni sa nu ma gaseasca. Imi pierdeam mintile.
Mi-am tras gluga pe ochi si am mers frenetic printre oameni, printe masini, prin intersectii, pana acasa. Ma durea atat de tare ca din cand in cand ma opream si ma ghemuiam, ma strangeam in mine.
Ajuns acasa nu am facut altceva decat sa imi deschid telefonul. A sunat la nici 2 minute dupaia. S-a prefacut ca nimic nu se intamplase si totusi, nimic numai era la fel. Eu numai eram eu si ea nu intelegea de ce. Asemeni unui copil imi cerea explicatii, imi punea intrebari, ma ruga sa ii vorbesc si se supara ca nu ii raspund. Cand in sfarsit i-am spus ceva a vazut ca vocea imi tremura absurd in telefon, ca nu respiram corect, ca nu eram coerent. Nu si-a imaginat niciodata ca o iubeam atat de mult. Mi-a inchis telefonul speriata si eu am cazut, rapus de toate. Mesaj dupa mesaj si explicatii dupa explicatii.
In final..un " credeam ca o sa intelegi"
O sa inteleg, micuta mea printesa, atunci cand o sa pot sa ma uit la tine fara sa oftez si sa imi pun mainile pe piept, sufocat de durere. Atunci cand in gandurile mele nu vei mai fi cea de care am fost si sunt indragostit asa cum am mai fost vreodata de nimeni.Cea care m-a schimbat. Atunci cand , o sa iti fiu doar prieten, o sa poti sa fi sigura ca m-ai pierdut pentru totdeauna.
Am inceput sa tremur cand i-am auzit vocea in telefon.
Simteam cum fiecare cuvant al ei imi spargea timpanele."Usor" mi-am spus singur, aproape ramas fara glas. Am luat telefonul in ambele maini si am inchis ochii. Mi-am rezemat capul de peretele rece si am ascultat cuvintele, am perceput sensul, am inteles...intr-un final, ce imi spusese poate de 10 ori pana atunci, calma, cu aceeasi voce de catifea pe care stiam, simteam ca nu o voi uita niciodata. Am tacut si, a tacut si ea.A ascultat minute in sir cum respiram din ce in ce mai normal. Cand a fost de parere ca mi-am revenit, a vorbit din nou. ...nu te inteleg. Pui prea mult suflet..esti prea..serios... Si cuvintele treceau rand pe rand pe langa mine.De ce oare tot ce spunea facea camera sa se invarta? Simteam ca numai pot. Si in final, inevitabil, un zgomot aspru a iesit din mine. Era durere. Si acum realizam si eu, cu adevarat, cat de mult o iubisem. A ramas muta la celalalt capat. Primele mele cuvinte s-au auzit greu, aproape soptite. Vorbeam cu sufletul. Credeam ca ii voi spune multe, ca ii voi reprosa multe, insa in final, tot ce am putut sa ii spun m-a ranit si pe mine, si probabil, mai mult sau mai putin, si pe ea.
Nu ma uita. Mi-a spus privind cu disperare spre mine, prin mine. Trei cuvinte la auzul carora mi se umplea din ce in ce mai des sufletul de durere. Nu te uit. I-am spus zambind si prefacandu-ma ca o sa ma simt bine dupa plecarea ei. Nici macar eu , acel optimist enervant, nu credeam ca va fi bine. "Unde pleci? De ce pleci? Pentru ce pleci? De ce nu ramai? De ce nu macar putin?" Erau intrebari peste intrebari care nu reuseau pur si simplu sa-mi iasa pe gura. Eram in stare doar s-o privesc.Doar sa ii simt simplu starea de greata pe care o avea fata de faptul ca nu putea face nimic ca sa ramana langa mine. Nu vroiam sa vorbesc.As fi avut o voce sparta care mi-ar fi dat toate planurile peste cap. Nu ma puteam da de gol. Nu o puteam face sa se simta si mai mizerabil decat se simtea deja. Si cuvintele devin fapte. Caci eram in stare, nu stiu cum, sa ii vorbesc din priviri si gesturi. Un "stai linistita iubita.." au vrut sa insemne o imbratisare si un sarut pe frunte. Nu stiam ce sa fac. Ma simteam un dobitoc, acum, pentru ca nu aveam si eu bani sa ma duc cu ea. Ma simteam un nimic, pentru ca, cumva, nu stiu cum, imi lipseau "cardurile de la tata" in portofel. Ce dobitoc? ea ma iubeste asa.. Si nu puteam pur si simplu sa ma gandesc la altceva.
In final..linistea e sparta.Era de asteptat sa imi vorbeasca, si totusi imi era atat de frica de cum voi reactiona. Stii ce?..nu vreau sa plec.
Nu puteam sa ma uit la ea.Imi cunostea ochii.Stia ca atunci cand sunt suparat sunt deschisi la culoare.Stia ca atunci cand sunt nervos se inchid.Stia prea multe.Acum erau deschisi.Acum...stia cum ma simt.
