ajungi in fata usii dar nu poti intra...e foarte greu sa termini ziua asa..
Esti peste tot. Esti in fiecare umbra din jurul meu, si in fiecare bataie a inimii mele. Nu suport sa-mi amintesc ca , cumva, te'am facut sa crezi ca te-am rupt din mine. De-ai fi stiut macar o clipa, macar un ceas cat de mult imi lipsesti, poate m-ai fi cautat...
Sunt un prost . Am trantit surd usa dupa mine si te-am lasat uitandu-te in gol. Nu mi-a pasat. Nu am vrut scuze... nici jigniri... am vrut liniste. Iar linistea, acum, ma apasa. Ma dor toate. Ma doare chiar, sa nu iti mai vad sosetele aranjate langa ale mele, sa nu iti mai simt parfumul ramas pe gulerul camasii , sa nu iti mai aud glasul. Ma doare ca nu stiu nimic de tine, de ce simti, de ce ti-e pofta, cand ti-e somn, cand dormi sau cand citesti, cand iubesti....
Te rugasem sa ai grija de inima mea... ai avut? Mi-e dor sa ma simt intreg. Sa te am langa mine si sa imi doresc doar sa opresc timpul. Sa iti spun ca te iubesc si sa raman mut cand si tu imi vei spune acelasi lucru. Mi-e dor sa te iubesc. Sa am dreptul sa te iubesc. Mi-e dor de toate si stiu ca nu voi mai avea nimic, din toate cate imi lipsesc.
Mi-e dor , absurd...sa aud "mi-e dor de tine".
De-ar fi sa'mi doresc un singur lucru mi-as dori sa realizezi cat de mult tin la tine si cat de mult am tinut. Sa iti strige cineva in fata toata iubirea mea. Sa te doboare la pamant si atunci sa stii ca nimeni si nimic nu te va mai iubi la fel...niciodata.
Ai fost pentru mine printesa, iar eu pentru tine valet.
parte din roman...
iar asta-i pentru zarzarel:
Asculta mai multe audio Muzica
marți, 30 martie 2010
duminică, 28 martie 2010
kiss the rain.
Mi-ar placea sa nu ma uiti.
I-as fi spus daca as fi avut puterea sa o fac. Am ales insa, sa nu am o ultima replica. Sa nu incerc sa o ranesc, sa o invinuiesc, sa o cert, sa o judec. Am ales tacerea, caci, doar asa ma puteam simti impacat cu mine.
Pentru prima oara, nu eu eram cel rau, cel care gresise a mia oara, cel caruia i s'ar fi inchis multe usi in nas si multe telefoane. Rolurile erau inversate acum. Ma simteam ...superior. Dar era o superioritate banala.
Vorbesc relaxat acum , nu pentru ca nu ma mai doare, ci pentru ca m-am obisnuit cu durerea. As putea chiar sa-ti vorbesc si tie. Dar...nu se va intampla.Tu m-ai pierdut in momentul in care ales sa faci ceea ce ai facut. Ai stiut de la inceput ce se poate intampla dar ai sperat in fiecare secunda ca te voi ierta si ca iti voi fi prieten ...in continuare. Eu, insa.. nu sunt asa.
Pentru tine nu voi mai fi niciodata asa cum am fost 3 ani.
Ai avut totul,ai mizat totul intr-un joc mai mult decat tampit, si evident, ai pierdut.
Am avut nevoie nu de o palma, nu de un pumn, ci de sute de mii de palme si de pumni, iar in final, de lovitura finala, ca sa imi dau seama cat de mult am gresit, prin simplul fapt ca ti-am dat atatea, intr-un timp atat de scurt, si mai mult decat orice,ca ti le-am dat fara sa-ti cer nimic inapoi.
Te-am iubit ca un orb. Te-am lasat sa vezi in mine, prin mine. Mi-am deschis sufletul in fata ta. Iar tu nu ai facut nimic altceva decat sa iti bati joc. Sa il murdaresti, sa il sfasii, sa faci din el cenusa. Si ai reusit.
Sunt relativ gol, dupa toate astea. Ma obisnuisem cu certurile noastre de zi cu zi, cu fata aceea care parea atat de inocenta, care saruta atat de bine. Ma obisnuisem sa ma respingi, sa ma atragi, sa te joci cu mine sau, sa ma joc cu tine. Mi-a placut totul. Mi-am dorit toate astea atat de mult timp si nu pot acum sa zic ca acum regret ceva, nu regret nimic...poate doar greseala ta imensa.
Si stiu..ca...probabil..regretele ar trebui sa vina din partea ta.
Nu stiu daca o sa ma vrei vreodata inapoi sau daca macar, candva, iti va fi dor de mine.
Stiu doar ca , nu voi mai fi niciodata baiatul care te-ar fi carat in brate in jurul lumii,
care ti-ar fi spus in fiecare zi cat de mult te iubeste,
care ar fi scris continuu despre tine, care ti-ar fi scris un roman.
Nu voi mai fi acela care sa iti stearga lacrimile cu maneca lui,
sa te ia de mana si sa iti zica ca te iarta,
sa te priveasca in ochi si sa planga cu tine,
sa rada cu tine,
sa urasca cu tine,
sa spere cu tine.
Nu voi mai fi baiatul cu care te-ai obisnuit,
prietenul care te-ar fi urmat oriunde,
amicul caruia puteai sa ii ceri orice la orice ora,
care se trezea la 6 dimineata doar ca sa te sune sa te trezeasca.
Nu voi mai fi tipul care se ruga de tine saptamani intregi doar ca sa vi o data la el,
cel care iti cerea scuze de 1000 de ori chiar daca nu era vina lui,
cel care te iubea, intr-adevar , din toata inima, cu toata puterea, si care ti-ar fi acceptat toate defectele, toate lipsurile ....
toate astea..doar ca sa il iubesti.
Asculta mai multe audio Muzica
I-as fi spus daca as fi avut puterea sa o fac. Am ales insa, sa nu am o ultima replica. Sa nu incerc sa o ranesc, sa o invinuiesc, sa o cert, sa o judec. Am ales tacerea, caci, doar asa ma puteam simti impacat cu mine.
Pentru prima oara, nu eu eram cel rau, cel care gresise a mia oara, cel caruia i s'ar fi inchis multe usi in nas si multe telefoane. Rolurile erau inversate acum. Ma simteam ...superior. Dar era o superioritate banala.
Vorbesc relaxat acum , nu pentru ca nu ma mai doare, ci pentru ca m-am obisnuit cu durerea. As putea chiar sa-ti vorbesc si tie. Dar...nu se va intampla.Tu m-ai pierdut in momentul in care ales sa faci ceea ce ai facut. Ai stiut de la inceput ce se poate intampla dar ai sperat in fiecare secunda ca te voi ierta si ca iti voi fi prieten ...in continuare. Eu, insa.. nu sunt asa.
Pentru tine nu voi mai fi niciodata asa cum am fost 3 ani.
Ai avut totul,ai mizat totul intr-un joc mai mult decat tampit, si evident, ai pierdut.
Am avut nevoie nu de o palma, nu de un pumn, ci de sute de mii de palme si de pumni, iar in final, de lovitura finala, ca sa imi dau seama cat de mult am gresit, prin simplul fapt ca ti-am dat atatea, intr-un timp atat de scurt, si mai mult decat orice,ca ti le-am dat fara sa-ti cer nimic inapoi.
Te-am iubit ca un orb. Te-am lasat sa vezi in mine, prin mine. Mi-am deschis sufletul in fata ta. Iar tu nu ai facut nimic altceva decat sa iti bati joc. Sa il murdaresti, sa il sfasii, sa faci din el cenusa. Si ai reusit.
Sunt relativ gol, dupa toate astea. Ma obisnuisem cu certurile noastre de zi cu zi, cu fata aceea care parea atat de inocenta, care saruta atat de bine. Ma obisnuisem sa ma respingi, sa ma atragi, sa te joci cu mine sau, sa ma joc cu tine. Mi-a placut totul. Mi-am dorit toate astea atat de mult timp si nu pot acum sa zic ca acum regret ceva, nu regret nimic...poate doar greseala ta imensa.
Si stiu..ca...probabil..regretele ar trebui sa vina din partea ta.
Nu stiu daca o sa ma vrei vreodata inapoi sau daca macar, candva, iti va fi dor de mine.
Stiu doar ca , nu voi mai fi niciodata baiatul care te-ar fi carat in brate in jurul lumii,
care ti-ar fi spus in fiecare zi cat de mult te iubeste,
care ar fi scris continuu despre tine, care ti-ar fi scris un roman.
Nu voi mai fi acela care sa iti stearga lacrimile cu maneca lui,
sa te ia de mana si sa iti zica ca te iarta,
sa te priveasca in ochi si sa planga cu tine,
sa rada cu tine,
sa urasca cu tine,
sa spere cu tine.
Nu voi mai fi baiatul cu care te-ai obisnuit,
prietenul care te-ar fi urmat oriunde,
amicul caruia puteai sa ii ceri orice la orice ora,
care se trezea la 6 dimineata doar ca sa te sune sa te trezeasca.
Nu voi mai fi tipul care se ruga de tine saptamani intregi doar ca sa vi o data la el,
cel care iti cerea scuze de 1000 de ori chiar daca nu era vina lui,
cel care te iubea, intr-adevar , din toata inima, cu toata puterea, si care ti-ar fi acceptat toate defectele, toate lipsurile ....
toate astea..doar ca sa il iubesti.
Asculta mai multe audio Muzica
miercuri, 24 martie 2010
vineri, 12 martie 2010
i'm yours
Daca vreodata vei crede ca nu te mai iubesc, inseamna ca nu ai inteles nimic din toate astea.
Mi-am ridicat manecile incet si am privit spre nicaieri. Ii simteam privirea atintita asupra mea. "ce-ai ?..." Mi-a spus pierduta in ochii mei dupa mult timp. Aveam multe , dar nu ma simteam in stare sa ii vorbesc. I-am luat fata in maini si i-am zambit, nu merita sa o cert. In adancul ei stia ce aveam si se simtea vinovata. Orice cuvant in plus ar fi ranit-o si mai rau.Iar eu nu-i vroiam decat binele. A zambit si ea , trist, si si-a plecat privirea. Era pentru prima oara umila in fata mea. Stia cat ma ranise, vedea dovezile.Vedea cearcane si vedea privirea aceea, pe care doar ea o cunostea. Ma vedea pe mine nearanjat, nebarbierit, imbracat aiurea, si stia ca ceva se intamplase.
"totul se poate rezolva" Mi-a spus intr-un tarziu, spargand tacerea. Vroia cu disperare sa imi auda vocea. Nu stiam ce vroia sa zica. Ma pierdeam in cuvintele ei. Ieri nu ma mai vroia deloc...iar azi...tanjea dupa mine. A incercat sa vorbeasca din nou dar i-am luat-o inainte. Nu vroiam promisiuni de care nu era sigura ca se va putea tine. Vroiam lucruri sigure, iar ea nu imi putea oferi asta, cel putin pe moment.
M-am gandit repede la locul in care as fi putut sa o invit sa isi petreaca timpul cu mine. Nu vroiam baruri sau cafenele, pentru ca la un suc sau la o cafea nu poti sa taci si sa te uiti in gol. Vroiam liniste. Imi vroiam linistea alaturi de ea. Vroiam sa taca si sa ma lase sa tac. Sa stau pe umarul ei si sa imi pun ordine in ganduri.
Vroiam un loc al meu si al ei in care sa ramanem singuri si sa uitam. Sa uitam ca ne-am despartit, ca ne-am certat, ca a plans, ca am plans, ca ne-am iubit, ca am suferit impreuna. Sa uitam tot si sa o luam de la inceput. Sa ii intind mana razand si sa spun "buna." si de acolo totul sa fie cum va vrea ea si cum voi vrea eu.
Vroiam sa nu ma intrebe nimeni ce-i cu mine, de ce nu vorbesc, de ce nu rad, de ce nu salut, de ce nu raspund, de ce nu ascult, de ce nu ma misc, de ce sunt trist, de ce nu i-au notite, de ce nu spun "prezent", de ce nu ... sunt eu.
Fara ea eram o umbra, si ea vedea asta cel mai bine.
"vino."
I-am spus privind fix in ochii ei. Am plecat fara sa ma uit in urma sa vad daca ma urmeaza. Dar ma urma. Ii simteam parfumul, respiratia si starea de neliniste. O simteam in spatele meu la doar cativa centimetri si stiam ca ar fi venit cu mine oriunde. Am dus-o intr-un bar intunecat in care rula rock pe fundal. Am rugat-o sa se aseze si m-am asezat si eu. Mi-am pus capul pe picioarele ei si am inchis ochii. Apoi..am inceput sa vorbesc.
" Vrei libertate si o vei avea. Tu alegi daca vrei sa o ai alaturi de mine. Nu vreau sa te simti iubita de un strain. Eu te iubesc cu tot sufletul dar, nu stiu cum e asta in ochii tai. Nu vreau sa te simti legata, vreau sa te simti protejata. Nu vreau sa ma simti gelos, vreau sa ma simti langa tine, cu tine, pentru tine. Vreau sa ma simti al tau si vreau sa intelegi, caci nu ne va fi bine altfel, vreau sa intelegi ca, cuvantul "serios" pentru mine a inseamnat iubire neconditionata. Te voi lasa sa faci asa cum vrei si iti voi respecta deciziile. Ai de acum toata libertatea pe care o ravnesti si ai ravnit-o.Si pe langa asta, daca vei vrea, ma vei avea si pe mine.Voi fi mereu langa tine in problemele tale si voi fi mereu punctul de sprijin pe care te vei putea baza, poti sa ai in continuare incredere in mine si nu vreau sa te simti vinovata in fata mea. Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine si pentru toate momentele frumoase pe care le-am petrecut alaturi de tine. Nu imi pare rau de ce a fost si m-as bucura din toata inima sa stiu ca nici tie. Te voi iubi si te voi primi mereu cu aceeasi caldura inapoi la mine. Trebuie doar sa imi spui sincer ca decizia pe care o vei lua, va fi luata cu sufletul."
M-am oprit, cand mi-am auzit vocea tremurand. Si peste pleoapele inchise a cazut o lacrima. Nu era a mea. Era a ei. Am deschis ochii si am vazut-o plangand. I-am sters lacrimile cu maneca mea, asa cum o obisnuisem de ani buni. S-a linistit langa mine.
" micuta mea..."
Mi-am ridicat manecile incet si am privit spre nicaieri. Ii simteam privirea atintita asupra mea. "ce-ai ?..." Mi-a spus pierduta in ochii mei dupa mult timp. Aveam multe , dar nu ma simteam in stare sa ii vorbesc. I-am luat fata in maini si i-am zambit, nu merita sa o cert. In adancul ei stia ce aveam si se simtea vinovata. Orice cuvant in plus ar fi ranit-o si mai rau.Iar eu nu-i vroiam decat binele. A zambit si ea , trist, si si-a plecat privirea. Era pentru prima oara umila in fata mea. Stia cat ma ranise, vedea dovezile.Vedea cearcane si vedea privirea aceea, pe care doar ea o cunostea. Ma vedea pe mine nearanjat, nebarbierit, imbracat aiurea, si stia ca ceva se intamplase.
"totul se poate rezolva" Mi-a spus intr-un tarziu, spargand tacerea. Vroia cu disperare sa imi auda vocea. Nu stiam ce vroia sa zica. Ma pierdeam in cuvintele ei. Ieri nu ma mai vroia deloc...iar azi...tanjea dupa mine. A incercat sa vorbeasca din nou dar i-am luat-o inainte. Nu vroiam promisiuni de care nu era sigura ca se va putea tine. Vroiam lucruri sigure, iar ea nu imi putea oferi asta, cel putin pe moment.
M-am gandit repede la locul in care as fi putut sa o invit sa isi petreaca timpul cu mine. Nu vroiam baruri sau cafenele, pentru ca la un suc sau la o cafea nu poti sa taci si sa te uiti in gol. Vroiam liniste. Imi vroiam linistea alaturi de ea. Vroiam sa taca si sa ma lase sa tac. Sa stau pe umarul ei si sa imi pun ordine in ganduri.
Vroiam un loc al meu si al ei in care sa ramanem singuri si sa uitam. Sa uitam ca ne-am despartit, ca ne-am certat, ca a plans, ca am plans, ca ne-am iubit, ca am suferit impreuna. Sa uitam tot si sa o luam de la inceput. Sa ii intind mana razand si sa spun "buna." si de acolo totul sa fie cum va vrea ea si cum voi vrea eu.
Vroiam sa nu ma intrebe nimeni ce-i cu mine, de ce nu vorbesc, de ce nu rad, de ce nu salut, de ce nu raspund, de ce nu ascult, de ce nu ma misc, de ce sunt trist, de ce nu i-au notite, de ce nu spun "prezent", de ce nu ... sunt eu.
Fara ea eram o umbra, si ea vedea asta cel mai bine.
"vino."
I-am spus privind fix in ochii ei. Am plecat fara sa ma uit in urma sa vad daca ma urmeaza. Dar ma urma. Ii simteam parfumul, respiratia si starea de neliniste. O simteam in spatele meu la doar cativa centimetri si stiam ca ar fi venit cu mine oriunde. Am dus-o intr-un bar intunecat in care rula rock pe fundal. Am rugat-o sa se aseze si m-am asezat si eu. Mi-am pus capul pe picioarele ei si am inchis ochii. Apoi..am inceput sa vorbesc.
" Vrei libertate si o vei avea. Tu alegi daca vrei sa o ai alaturi de mine. Nu vreau sa te simti iubita de un strain. Eu te iubesc cu tot sufletul dar, nu stiu cum e asta in ochii tai. Nu vreau sa te simti legata, vreau sa te simti protejata. Nu vreau sa ma simti gelos, vreau sa ma simti langa tine, cu tine, pentru tine. Vreau sa ma simti al tau si vreau sa intelegi, caci nu ne va fi bine altfel, vreau sa intelegi ca, cuvantul "serios" pentru mine a inseamnat iubire neconditionata. Te voi lasa sa faci asa cum vrei si iti voi respecta deciziile. Ai de acum toata libertatea pe care o ravnesti si ai ravnit-o.Si pe langa asta, daca vei vrea, ma vei avea si pe mine.Voi fi mereu langa tine in problemele tale si voi fi mereu punctul de sprijin pe care te vei putea baza, poti sa ai in continuare incredere in mine si nu vreau sa te simti vinovata in fata mea. Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine si pentru toate momentele frumoase pe care le-am petrecut alaturi de tine. Nu imi pare rau de ce a fost si m-as bucura din toata inima sa stiu ca nici tie. Te voi iubi si te voi primi mereu cu aceeasi caldura inapoi la mine. Trebuie doar sa imi spui sincer ca decizia pe care o vei lua, va fi luata cu sufletul."
M-am oprit, cand mi-am auzit vocea tremurand. Si peste pleoapele inchise a cazut o lacrima. Nu era a mea. Era a ei. Am deschis ochii si am vazut-o plangand. I-am sters lacrimile cu maneca mea, asa cum o obisnuisem de ani buni. S-a linistit langa mine.
" micuta mea..."
joi, 11 martie 2010
through the snow
Te rog sa intelegi.
M-am rezemat de perete si am cazut incet.Mi-am sprijinit capul intre genunchi si dupa mult timp, in care nici macar o lacrima nu mai cazuse din ochii mei, am inceput sa plang. Ea plecase. Nimic numai ramasese in urma ei... decat durerea.Si era una amara,una grea...poate prea grea chiar si pentru mine.Cuvintele ei ma taiasera unul cate unul asemenea unor cutite. Sangeram cu sufletul. Plangeam asa cum numai plansesem niciodata si simteam ca imi scot sufletul din mine. Intr-o scara de bloc, undeva..muream incet. Intr-un apartament, intr-o camera, ea se gandea la ce a facut.
Intr-un final m-am ridicat mai mult inconstient decat constient de jos si am coborat treptele una cate una pana la parter.Mi-am scos telefonul si am tinut lung apasat pe rosu.Nu vroiam telefonane, mesaje, scuze, rugaminti.Vroiam liniste.Vroiam sa ma arunc in zapada de afara si sa ma uite toti.Sa uit si eu de mine si sa ma pierd in abis. Sa nu ma caute, sa nu sufere, sa nu planga. Sa imi uit si sa imi uite numele, varsta sau locul in care locuiam. Sa uit ce am facut, sa uit ce imi propusesem sa fac, sa imi uit greselile si faptele bune, sa raman un nimeni, un nimic, undeva in zapada. Sa ninga peste mine si nimeni sa nu ma gaseasca. Imi pierdeam mintile.
Mi-am tras gluga pe ochi si am mers frenetic printre oameni, printe masini, prin intersectii, pana acasa. Ma durea atat de tare ca din cand in cand ma opream si ma ghemuiam, ma strangeam in mine.
Ajuns acasa nu am facut altceva decat sa imi deschid telefonul. A sunat la nici 2 minute dupaia.
S-a prefacut ca nimic nu se intamplase si totusi, nimic numai era la fel. Eu numai eram eu si ea nu intelegea de ce. Asemeni unui copil imi cerea explicatii, imi punea intrebari, ma ruga sa ii vorbesc si se supara ca nu ii raspund. Cand in sfarsit i-am spus ceva a vazut ca vocea imi tremura absurd in telefon, ca nu respiram corect, ca nu eram coerent.
Nu si-a imaginat niciodata ca o iubeam atat de mult.
Mi-a inchis telefonul speriata si eu am cazut, rapus de toate. Mesaj dupa mesaj si explicatii dupa explicatii.
In final..un " credeam ca o sa intelegi"
O sa inteleg, micuta mea printesa, atunci cand o sa pot sa ma uit la tine fara sa oftez si sa imi pun mainile pe piept, sufocat de durere. Atunci cand in gandurile mele nu vei mai fi cea de care am fost si sunt indragostit asa cum am mai fost vreodata de nimeni.Cea care m-a schimbat. Atunci cand , o sa iti fiu doar prieten, o sa poti sa fi sigura ca m-ai pierdut pentru totdeauna.
M-am rezemat de perete si am cazut incet.Mi-am sprijinit capul intre genunchi si dupa mult timp, in care nici macar o lacrima nu mai cazuse din ochii mei, am inceput sa plang. Ea plecase. Nimic numai ramasese in urma ei... decat durerea.Si era una amara,una grea...poate prea grea chiar si pentru mine.Cuvintele ei ma taiasera unul cate unul asemenea unor cutite. Sangeram cu sufletul. Plangeam asa cum numai plansesem niciodata si simteam ca imi scot sufletul din mine. Intr-o scara de bloc, undeva..muream incet. Intr-un apartament, intr-o camera, ea se gandea la ce a facut.
Intr-un final m-am ridicat mai mult inconstient decat constient de jos si am coborat treptele una cate una pana la parter.Mi-am scos telefonul si am tinut lung apasat pe rosu.Nu vroiam telefonane, mesaje, scuze, rugaminti.Vroiam liniste.Vroiam sa ma arunc in zapada de afara si sa ma uite toti.Sa uit si eu de mine si sa ma pierd in abis. Sa nu ma caute, sa nu sufere, sa nu planga. Sa imi uit si sa imi uite numele, varsta sau locul in care locuiam. Sa uit ce am facut, sa uit ce imi propusesem sa fac, sa imi uit greselile si faptele bune, sa raman un nimeni, un nimic, undeva in zapada. Sa ninga peste mine si nimeni sa nu ma gaseasca. Imi pierdeam mintile.
Mi-am tras gluga pe ochi si am mers frenetic printre oameni, printe masini, prin intersectii, pana acasa. Ma durea atat de tare ca din cand in cand ma opream si ma ghemuiam, ma strangeam in mine.
Ajuns acasa nu am facut altceva decat sa imi deschid telefonul. A sunat la nici 2 minute dupaia.
S-a prefacut ca nimic nu se intamplase si totusi, nimic numai era la fel. Eu numai eram eu si ea nu intelegea de ce. Asemeni unui copil imi cerea explicatii, imi punea intrebari, ma ruga sa ii vorbesc si se supara ca nu ii raspund. Cand in sfarsit i-am spus ceva a vazut ca vocea imi tremura absurd in telefon, ca nu respiram corect, ca nu eram coerent.
Nu si-a imaginat niciodata ca o iubeam atat de mult.
Mi-a inchis telefonul speriata si eu am cazut, rapus de toate. Mesaj dupa mesaj si explicatii dupa explicatii.
In final..un " credeam ca o sa intelegi"
O sa inteleg, micuta mea printesa, atunci cand o sa pot sa ma uit la tine fara sa oftez si sa imi pun mainile pe piept, sufocat de durere. Atunci cand in gandurile mele nu vei mai fi cea de care am fost si sunt indragostit asa cum am mai fost vreodata de nimeni.Cea care m-a schimbat. Atunci cand , o sa iti fiu doar prieten, o sa poti sa fi sigura ca m-ai pierdut pentru totdeauna.
miercuri, 10 martie 2010
Permanent scar
Am inceput sa tremur cand i-am auzit vocea in telefon.
Simteam cum fiecare cuvant al ei imi spargea timpanele."Usor" mi-am spus singur, aproape ramas fara glas. Am luat telefonul in ambele maini si am inchis ochii. Mi-am rezemat capul de peretele rece si am ascultat cuvintele, am perceput sensul, am inteles...intr-un final, ce imi spusese poate de 10 ori pana atunci, calma, cu aceeasi voce de catifea pe care stiam, simteam ca nu o voi uita niciodata.
Am tacut si, a tacut si ea.A ascultat minute in sir cum respiram din ce in ce mai normal. Cand a fost de parere ca mi-am revenit, a vorbit din nou.
...nu te inteleg. Pui prea mult suflet..esti prea..serios...
Si cuvintele treceau rand pe rand pe langa mine.De ce oare tot ce spunea facea camera sa se invarta? Simteam ca numai pot. Si in final, inevitabil, un zgomot aspru a iesit din mine. Era durere. Si acum realizam si eu, cu adevarat, cat de mult o iubisem.
A ramas muta la celalalt capat.
Primele mele cuvinte s-au auzit greu, aproape soptite. Vorbeam cu sufletul. Credeam ca ii voi spune multe, ca ii voi reprosa multe, insa in final, tot ce am putut sa ii spun m-a ranit si pe mine, si probabil, mai mult sau mai putin, si pe ea.
Simteam cum fiecare cuvant al ei imi spargea timpanele."Usor" mi-am spus singur, aproape ramas fara glas. Am luat telefonul in ambele maini si am inchis ochii. Mi-am rezemat capul de peretele rece si am ascultat cuvintele, am perceput sensul, am inteles...intr-un final, ce imi spusese poate de 10 ori pana atunci, calma, cu aceeasi voce de catifea pe care stiam, simteam ca nu o voi uita niciodata.
Am tacut si, a tacut si ea.A ascultat minute in sir cum respiram din ce in ce mai normal. Cand a fost de parere ca mi-am revenit, a vorbit din nou.
...nu te inteleg. Pui prea mult suflet..esti prea..serios...
Si cuvintele treceau rand pe rand pe langa mine.De ce oare tot ce spunea facea camera sa se invarta? Simteam ca numai pot. Si in final, inevitabil, un zgomot aspru a iesit din mine. Era durere. Si acum realizam si eu, cu adevarat, cat de mult o iubisem.
A ramas muta la celalalt capat.
Primele mele cuvinte s-au auzit greu, aproape soptite. Vorbeam cu sufletul. Credeam ca ii voi spune multe, ca ii voi reprosa multe, insa in final, tot ce am putut sa ii spun m-a ranit si pe mine, si probabil, mai mult sau mai putin, si pe ea.
you always you
Nu ma uita.
Mi-a spus privind cu disperare spre mine, prin mine. Trei cuvinte la auzul carora mi se umplea din ce in ce mai des sufletul de durere.
Nu te uit.
I-am spus zambind si prefacandu-ma ca o sa ma simt bine dupa plecarea ei. Nici macar eu , acel optimist enervant, nu credeam ca va fi bine. "Unde pleci? De ce pleci? Pentru ce pleci? De ce nu ramai? De ce nu macar putin?" Erau intrebari peste intrebari care nu reuseau pur si simplu sa-mi iasa pe gura. Eram in stare doar s-o privesc.Doar sa ii simt simplu starea de greata pe care o avea fata de faptul ca nu putea face nimic ca sa ramana langa mine.
Nu vroiam sa vorbesc.As fi avut o voce sparta care mi-ar fi dat toate planurile peste cap. Nu ma puteam da de gol. Nu o puteam face sa se simta si mai mizerabil decat se simtea deja.
Si cuvintele devin fapte. Caci eram in stare, nu stiu cum, sa ii vorbesc din priviri si gesturi. Un "stai linistita iubita.." au vrut sa insemne o imbratisare si un sarut pe frunte. Nu stiam ce sa fac. Ma simteam un dobitoc, acum, pentru ca nu aveam si eu bani sa ma duc cu ea. Ma simteam un nimic, pentru ca, cumva, nu stiu cum, imi lipseau "cardurile de la tata" in portofel.
Ce dobitoc? ea ma iubeste asa..
Si nu puteam pur si simplu sa ma gandesc la altceva.
In final..linistea e sparta.Era de asteptat sa imi vorbeasca, si totusi imi era atat de frica de cum voi reactiona.
Stii ce?..nu vreau sa plec.
Nu puteam sa ma uit la ea.Imi cunostea ochii.Stia ca atunci cand sunt suparat sunt deschisi la culoare.Stia ca atunci cand sunt nervos se inchid.Stia prea multe.Acum erau deschisi.Acum...stia cum ma simt.
Nu fii suparat. nu plec.
Mi-a spus privind cu disperare spre mine, prin mine. Trei cuvinte la auzul carora mi se umplea din ce in ce mai des sufletul de durere.
Nu te uit.
I-am spus zambind si prefacandu-ma ca o sa ma simt bine dupa plecarea ei. Nici macar eu , acel optimist enervant, nu credeam ca va fi bine. "Unde pleci? De ce pleci? Pentru ce pleci? De ce nu ramai? De ce nu macar putin?" Erau intrebari peste intrebari care nu reuseau pur si simplu sa-mi iasa pe gura. Eram in stare doar s-o privesc.Doar sa ii simt simplu starea de greata pe care o avea fata de faptul ca nu putea face nimic ca sa ramana langa mine.
Nu vroiam sa vorbesc.As fi avut o voce sparta care mi-ar fi dat toate planurile peste cap. Nu ma puteam da de gol. Nu o puteam face sa se simta si mai mizerabil decat se simtea deja.
Si cuvintele devin fapte. Caci eram in stare, nu stiu cum, sa ii vorbesc din priviri si gesturi. Un "stai linistita iubita.." au vrut sa insemne o imbratisare si un sarut pe frunte. Nu stiam ce sa fac. Ma simteam un dobitoc, acum, pentru ca nu aveam si eu bani sa ma duc cu ea. Ma simteam un nimic, pentru ca, cumva, nu stiu cum, imi lipseau "cardurile de la tata" in portofel.
Ce dobitoc? ea ma iubeste asa..
Si nu puteam pur si simplu sa ma gandesc la altceva.
In final..linistea e sparta.Era de asteptat sa imi vorbeasca, si totusi imi era atat de frica de cum voi reactiona.
Stii ce?..nu vreau sa plec.
Nu puteam sa ma uit la ea.Imi cunostea ochii.Stia ca atunci cand sunt suparat sunt deschisi la culoare.Stia ca atunci cand sunt nervos se inchid.Stia prea multe.Acum erau deschisi.Acum...stia cum ma simt.
Nu fii suparat. nu plec.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)