Stateam amandoi intinsi pe podea si ne uitam, din cand in cand, unul la altul. Clipeam. Pentru cateva fractiuni de secunda zambeam. Si in momentul ala timpul nu mai avea relevanta. As fi vrut sa iti vorbesc. Sa-ti povestesc despre mine, despre ce ma doare si ce ma macina. Ce ma revolta si ce ma nelinisteste, ce ma bucura, pentru ce inca zambesc...
Dar nu am facut-o. Ma simteam de parca un singur cuvant de-al meu ar zdruncina linistea aceea perfecta dintre noi. De parca as fi spart clepsidra, incercand sa o intorc. Te priveam. Si atunci toate aveau sens. Stiu ca mii de intrebari roiau in jurul nostru atunci si mii de raspunsuri am gandit impreuna, dar nu ni le-am dat niciodata. E mai bine asa.
Amortisem acolo, pe podeaua umeda si rece, si totusi m-as intoarce in acelasi loc oricand, pentru o infinitate bine delimitata in timp si in spatiu, petrecuta langa tine. Ai spart tacerea dintr-o data, brutal, inconstienta ca intocmai tacerea dintre noi ramasese ultima legatura fragila de care nu ne puteam atinge.
- Trebuie sa plec.
Te-ai ridicat si ai inceput sa-ti umpli geanta cu tot ce mai ramasese din tine, la mine. Ai luat rujul ala rosu aprins pe care il purtai din cand in cand, in serile pe care le vroiai speciale. Tricoul vechi in care iti petreceai noptile, absorbita de vreo carte, citind la lumina difuza a unei lampi oarecare. Ai deschis sertarul si ai scos brutal de acolo cateva amintiri, pe unele le-ai aruncat pe podea, nu-ti apartineau. Altele le-ai indesat ingeanta. Si te priveam incremenit. Ai mers la usa de la frigider si ai rupt si de acolo cateva intrebari si concluzii pe care le concepusem amandoi si le lipisem la vedere, ca sa ni le reamintim zi de zi. Nu stiu de ce le-ai luat, ce puteai face, oricum, cu ele? Nu aveau nici un sens intr-o alta incapere. Singurul lor sens il dadeam noi. Ai mai luat toate cd-urile pe care le ascultam impreuna, pana noaptea, tarziu, impartind, de cele mai multe ori, aceeasi tigara. Ti-ai cautat, deranjata de dezordine, actele si cheile de la apartament. Te urmaream.
Si apoi, m-ai rugat sa ma ridic si eu. M-am ridicat rece si ma priveai ca pe un strain. Ma analizai. Te-ai rotit in jurul meu de doua ori, timp in care parfumul tau mi-a invadat narile. Am tras aer in piept. Ti-ai lipit spatele de al meu si mi-ai prins mainile.
- Daca ar fi sa nu ne mai vedem niciodata?
- Vom avea mereu aceasta legatura. Ti-am raspuns strangandu-ti mainile. Si ai ras, dar stiam ca iti curg lacrimile. Am stat acolo pret de cateva minute. Spate in spate, de parca in momentul ala ne-am fi separat destinele, dar mai aveam nevoie de un ragaz.
Pentru prima oara imbratisam aceeasi concluzie.
