whatever people say i am, that's what i'm not.

    N-am avut niciodata un erou. Nimeni nu m-a salvat. De monstrii de sub patul meu, de strazi intunecate, de gustul de ciment, de praf, de iluzii, vise, asteptari, dezamagiri, taceri prea greu de suportat. Nu am intins niciodata mainile neputiincios, asteptand. Acel ceva pe care toti il asteapta, pentru mine nu a exista niciodata. 

    Nu-mi amintesc sa-mi fi dorit sa fiu "ca el", "ca ea", nu stiu ce sa raspund cand sunt intrebat ce ma inspira. Nu gasesc inspiratia in altii, nu o gasesc nici macar in mine cateodata. Mi-e greu. Sa ma adaptez, sa schimb fusul orar sau sa schimb orasele, sa ma obisnuiesc cu alte asternuturi, sa dorm in alte paturi, sa ma schimb pe mine din rau in bun, din bun in rau si nici numai conteaza. Mi-e greu sa accept schimbarea si totusi n-o arat, cateodata nici eu nu sunt constient de asta, dar undeva in mine se resimte constant un gol adanc al surprimarii tuturor cuvintelor pe care nu le-am spus.

   

     Nu m-am vazut niciodata din afara, sunt in stare sa

cladesc, caramida cu caramida, ziduri groase pentru altii, dar cand vine vorba sa ma detasez de mine insumi, pur si simplu nu pot. Ma simt captiv de mine, in mine si cateodata mi-as dori sa spun mai mult. Mi-as dori sa pot sa exprim tot ce vreau defapt sa exprim, mi-as dori sa numai tac, cand defapt fierb de nerabdare sa vorbesc. Mi-e greu. Asa am fost obisnuit, sa ma rezum la cateva cuvinte si cateva priviri de neinteles. In umbra mi-a fost bine, dar ce faci atunci cand iesi la lumina, pretinzi ca ti-ai spart zidurile pentru altcineva si totusi , totusi iti spune ca e in zadar? Ce faci cand tot ce vrei sa spui exprimi defapt prin fapte si faptele nu ti se par de-ajuns, in ciuda celor spuse? Ce faci cand viata te-a invatat atata timp sa asculti, sa mangai, sa ierti, sa vindeci rani, dar nu si ce e cel mai important: sa uiti sa iti numeri cuvintele.

   

Cum faci sa spargi balonul de sapun in care ai suflat cu atata indarjire, fascinat de reflexia luminii, nestiind defapt ce tocmai ai facut? 

Vreau o panza. Alb. Imaculat. Si nici o pensula, doar tuburi de culori. Rosu, negru, albastru, alb.

Citeste-mi sufletul pe o panza, pana cand eu invat sa ti-l descriu in cuvinte. 

Relief

 In ultimele dimineti nu ti-am simtit parfumul. N-am apucat sa te mai strang in brate, nu ti-am zambit inca prin ceata, inca nedumerit de cum am adormit aseara si n-am mai apucat sa te sarut.
 Nu stiam cine esti cand ai aparut si te-am lasat sa intri in viata mea. Poate tocmai asta m-a facut sa te chem inauntru, faptul ca nu aveam nici cea mai vaga idee de cine aveam sa ma indragostesc. Nu pot sa spun ca imi aduc aminte clar de primele noastre intalniri,conversatii, dar imi aduc aminte felul in care m-ai facut sa ma simt, in fiecare moment al nostru. Imi aduc aminte franturi din ce stiu ca tu probabil ai uitat. Imi aduc aminte imagini, fractiuni, zecimi de timp in care m-ai facut sa simt ce nu credeam ca o sa mai simt vreodata, dar amplificat. Amplificat cu zeci de batai pe minut si respiratii taiate, goluri in stomac si idei pierdute. Ai venit dintr-o data, ca o briza ce te loveste in piept printre valurile marii si te scufunda, dar te face sa te simti intreg. Ai venit cand nu te asteptam si cand, in general, numai asteptam nimic.

Nu mi s-a mai intamplat. Asta. Sunt constient ca am mai iubit, dar nu asa. Iulia imi spunea ca poate ce facem noi nu e iubire, ca poate habar nu avem despre ce vorbim si poate candva, la un moment dat in viata noastra, va aparea ceva ce ne va face sa spunem ca ne-am mintit atata timp cu o plasmuire a fericirii si nicidecum cu iubire. Atunci ma suparam, ii spuneam ca greseste, o certam si vroiam sa cred ca ce aveam noi era iubire pentru ca era tot ce aveam, dar acum ii dau dreptate. M-am mintit atata timp despre iubire. Am pretins ca pot sa o definesc, ca i-am atins limitele, ca i-am simtit taisurile ascunse. Am pretins ca am fost ranit din iubire, ca m-am cicatrizat. Am crezut cu tarie ca iubirea in sine m-a impins catre cele mai nefiresti lucruri pe care le-am facut vreodata, cu zambetul pe buze, pentru ca m-am pretins indragostit. Dar defapt nu am fost niciodata. Nu am simtit niciodata iubire, nu am gustat niciodata iubire, nu am atins niciodata iubire. Nicio limita de-a ei nu am banuit-o macar pana acum, nicio prapastie in care am cazut, in care m-am lovit si din care am incercat cu anii sa ies la lumina, nu a fost a iubirii.

Cu tine e altfel. Te am si stiu ca te mai vreau. Si vreau sa-mi spui ca si tu ma mai vrei. Nu-mi dai drumul niciodata, poate asta imi place la tine. Sentimentul de siguranta. Am impresia ca am trait atatia ani asteptand sa te cunosc, dar ar fi o prostie sa spun ca asta am facut cu adevarat. Iubirea apare pe neasteptate, nu-ti bate la usa, nu o inviti la un ceai, nu negociezi cu ea clauze si nici nu-ti plateste daune morale. Te asteapta. Tot timpul. Te priveste cum te zbati si te chinui "pentru ea" si rade in hohote de undeva dintr-o intersectie aglomerata, de dupa vreun colt, din vreun gang in care numai iubire nu te-ai astepta sa fie, de pe acoperisul vreunui bloc. A trecut atata timp si pot sa-ti spun cu siguranta ca te iubesc, stiind acum ce e iubirea. Stiind acum cine esti tu.

 A trecut mult timp si au trecut multe peste noi, dar parca niciodata nu am fost la o distanta mai mare de un gand unul de altul, in tot timpul asta.
 Am avut un vis, acum cateva zile. Parea asa real, parea ca esti aici. Aveam o casa undeva la mare, undeva aproape de mal, cu ferestre mari din sticla. M-am trezit inaintea ta, te-am sarutat si ai zambit, inca dormind. Am iesit afara, fara tricou, dezbracat de frica, cu cicatricile vindecate, cu sufletul intreg, am inspirat un aer rece si am simtit cum ma cutremur cu totul. Mi-am aprins o tigara, inca mahmur de fericirea de aseara, inca simtindu-ti inima cum bate pe pieptul meu, inca cu gatul incins, simtindu-ti respiratia. Si am tras un fum, dar m-am cutremurat din nou. Si m-am intors si am alergat si pentru o secunda am avut impresia ca am pierdut totul, ca nu aveam sa te mai gasesc, ca m-am pacalit din nou crezand in iubire. Dar erai acolo, in bucataria noastra, cu parul ciufulit si doar un tricou larg care sa-ti tina de cald, faceai cafea.

Te-am luat in brate si m-am ascuns in tine, am inchis ochii si am uitat. Erai acolo. Si pentru prima data in vreun vis, pentru prima data in vreo realitate de-a mea, era bine.

There's a reason monsters hide under the bed. We're more scared of you than you are of us. That look on your face, that scream on your lips when you eventually see us. It's enough to make us forget that we were ever humans at all. It's that shred of humanity that makes us eventually crawl from under the stairs and show ourselves to you. 

Because even a monster can be afraid of the darkness.

Bleeding wishes

 Intr-o zi ti-am scris. Am dat peste scrisorile de la tine si intr-un joc haotic am inceput sa raspund la fiecare. Nu-mi alegeam cuvintele, nu insiruiam silabe menite sa te prinda in valtoarea celor spuse. Iti scriam sincer, cum poate, n am facut-o niciodata. As fi vrut sa fiu sincer cu tine. Sa-ti strig adevaruri si sa sterg minciuni, as fi vrut defapt sa pot sa te asez intr-o sala, sa trag draperiile si ferec usile in urma pasilor curiosi, as fi vrut sa ramanem doar noi si doar pentru o secunda sa te mai stiu a mea. As fi vrut sa am puterea sa iti spun, in sala aia, tot ce as fi avut de spus, tot ce am sa iti spun si n-am avut curajul. As fi vrut, pentru o ora, doar atat, un ceas macar sa imi fi dat, sa trasez cu creta alba pe o tabla stearsa de praf si de vreme, toate greselile care ne-au indepartat. Si as fi vrut sa iti spun: Uite, aici am cazut si uite, aici m-a durut. Caci m-a durut si pe mine, chiar daca in ochii tai am fost intotdeauna atat de puternic, atat de intangibil, sa stii ca m-au durut toate.

As fi vrut sa am puterea sa-ti spun si apoi sa sterg cu buretele. Nu, nu ca si cum ar fi atat de usor sa repar totul, nu as fi avut curajul macar sa incerc sa ma gandesc la asta, dar mi-ar fi placut atat de mult sa pot sa sterg cu un simplu gest "trecutul dintre noi" si sa las in urma doar dara de apa si creta topita in ea, ca un simbol al resemnarii. Am renuntat. Sa te mai caut, sa iti mai scriu, sa incerc sa iti vorbesc sau pur si simplu sa ma gandesc la tine. Nu sufar, nu plang, cateodata dorul de tine ma loveste atat de adanc incat ma zguduie si imi sparge temeliile, dar ma ridic. Nu sufar, nu plang. Asa m-ai invatat. Dar nu pot insa sa iti spun ca atunci cand o adiere, o strada, un parfum mi te aduc din nou in fata ochilor, nu ca pe o fantasma, ci ca si cum cu adevarat ai sta in fata mea, nu ma cutremur cu totul. Nu sufar, nu plang, dar ar fi o minciuna sa spun ca nu regret. Intr-un minut si o clipa de-as putea, sa te am intr-o sala, nu as incerca macar sa te ating. Nu, nu pot. Stiu prea bine care sunt limitele noastre acum. Nu ne atingem, nu ne privim, nu ne vorbim si nu ne aducem aminte, nu ne spunem "la multi ani", caci e prea firesc, si cand intre noi s-au intamplat lucruri firesti? Incercam din rasputeri sa ne uitam existenta si poate, intr-un fel sau altul, amandoi am reusit. Ne-am vazut de cateva ori, ce-i drept, bineinteles intamplator. Dar cine stie de cate ori nu ne-am aflat la cativa pasi distanta unul de altul, fara sa avem habar? Oricum nu ar fi contat, fie voit sau nu, fie gandit sau nu, fie ca suntem constienti si ne vedem sau pur si simplu te-am pierdut sau m-ai pierdut cu vederea vreodata intr-o multime, fie ca n-ai vrut sa ma vezi, sau eram prea grabit sa te mai recunosc, fie ca ai crescut, fie ca am crescut, fie ca mi-ai aparea chiar acum la usa, sau ti-as aparea chiar acum in prag, nu as putea sa iti spun nimic. Desi cuvintele mi-ar bolborosi in gat de nerabdare. Nu as putea.

Tacerea asta ma omoara si imi sfasie toate colturile sufletului, acoperite de tine. Tacerea asta e grea, e grava si e o drama puternica in tot ce am avut noi. Mi-ai spus sa nu te caut si mi-e greu, mi-a fost, dar uite ca pana azi, nu am revenit nici macar cu un telefon. Mi-e dor si ma doare,dar nu sufar, nu plang. Ma chinui si ma sparg in mii de amintiri, de fiecare data cand in vis ma strigi, dar nu sufar,nu plang. Asa m-ai invatat. Traiesc si azi placerea de a astepta un tren, fara bilet, doar ca sa vad fericire pe peroane si prin gari. Traiesc si azi, trezit la gandul ca poate retraiesti si tu, momente intregi si amintiri cu mine. Iar eu le reconstitui, le reintregesc si incerc sa completez si sa falsific bucati din ce nu-mi mai aduc aminte. Si zambesc. Des. Caci m-ai facut fericit. Si iubesc. Des. Caci m-ai invatat sa o fac, cum doar putini mai stiu. Si ma daruiesc si scriu altora si indrug versuri si bat la alte geamuri, dar ce folos? Cand ma intorc acasa, tot poza ta ma asteapta pe birou.

Te-am vazut intr-o zi, era 9 dimineata si eram chiaun de somn, imi fumam tigara si imi frecam ochii prin fum intr-o statie apropiata de casa ta. Nu-mi imaginam sa te vad, era prea devreme pentru tine, stiam asta, si mai mult de atat, nu ma aflam acolo pentru tine. Imi era doar somn si eram impacat cu gandul ca e doar o alta zi in care tramvaiul vine greu, oprit probabil prin vreo intersectie. Si ai aparut, acolo, vis-a-vis. Si am suras surprins si apoi m-am facut mic, am reactionat din instinct sau poate din obisnuinta gandului ca privirile noastre nu se vor mai intalni. Nu m-ai vazut si poate nici nu mi-as fi dorit sa o faci, dar m-ai lasat sa te vad. Erai frumoasa, atat imi amintesc. Mi-a fost de prisos sa-ti analizez hainele sau postura, te cunosteam deja prea bine ca sa mai fie nevoie sa te studiez. Pareai obosita si ingandurata. Parea sa ai o zi grea inainte. Si ti-am urat succes, in gandul meu, asa cum iti uram inainte, in timp ce urcam scarile tramvaiului, cu privirea inca lipita de tine.

Nu a mai contat nimic atunci, nici timp, nici spatiu, nici golul dintre noi. Nu m-am gandit la nimic, pur si simplu m-am bucurat ca esti. Ca undeva acolo, intr-o lume acum a ta, separata de a mea, esti. Ca traiesti acum altele si zambesti acum cu altii, si ca ai zile grele, ca de obicei, la finalul carora te stiu mereu invingatoare. Ca poate altii iti ureaza succes acum, ca plangi, ca razi si nu am vrut sa stiu de ce, sau cine iti e acum alaturi. M-am bucurat sa stiu ca pentru amandoi soarele rasare si apune in acelasi loc.