Am inceput sa tremur cand i-am auzit vocea in telefon.
Simteam cum fiecare cuvant al ei imi spargea timpanele."Usor" mi-am spus singur, aproape ramas fara glas. Am luat telefonul in ambele maini si am inchis ochii. Mi-am rezemat capul de peretele rece si am ascultat cuvintele, am perceput sensul, am inteles...intr-un final, ce imi spusese poate de 10 ori pana atunci, calma, cu aceeasi voce de catifea pe care stiam, simteam ca nu o voi uita niciodata.
Am tacut si, a tacut si ea.A ascultat minute in sir cum respiram din ce in ce mai normal. Cand a fost de parere ca mi-am revenit, a vorbit din nou.
...nu te inteleg. Pui prea mult suflet..esti prea..serios...
Si cuvintele treceau rand pe rand pe langa mine.De ce oare tot ce spunea facea camera sa se invarta? Simteam ca numai pot. Si in final, inevitabil, un zgomot aspru a iesit din mine. Era durere. Si acum realizam si eu, cu adevarat, cat de mult o iubisem.
A ramas muta la celalalt capat.
Primele mele cuvinte s-au auzit greu, aproape soptite. Vorbeam cu sufletul. Credeam ca ii voi spune multe, ca ii voi reprosa multe, insa in final, tot ce am putut sa ii spun m-a ranit si pe mine, si probabil, mai mult sau mai putin, si pe ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu