M-am asezat temator pe scaunul acela rosu, care iti placea mult, in fata biroului la care iti asterneai gandurile pe simple coli de hartie, lasandu'ma sa te privesc ore intregi. Poate de acolo am invatat sa iti citesc emotiile pe chip, nu in cuvinte.
Atunci cand inchideai ochii, sprinjinindu'ti capul pe incheietura mainii, vroiai probabil, doar un moment de tacere, in care totul sa dispara, sa se evapore.De parca incercai sa scapi de o ceata deasa care iti incetosa privirea. Acest moment, dura de obicei, spre dezamagirea mea, doar cateva secunde.
Cand zambeai, zambeam si eu, pentru ca era un singur zambet al tau pe care il cunosteam atat de bine. Restul, imi erau straine. Era zambetul acela care imi insenina ziua, in orice moment al ei. Zambetul care ma facea sa alerg stingher in ploaie, sa iti dau hanoracul meu, sa il ai ca umbrela, sau sa iti scriu numele fara sa imi dau seama, pe cele mai importante docmunete ale mele.
Erai peste tot, in fiecare melodie de la radio, in fiecare film si in fiecare spot publicitar, in fiecare culoare a semaforului, in toate frunzele de pe asfaltul inca incins, in fiecare bob de nisip din clepsidra, in fiecare "tic" al ceasului de pe perete, in cerneala fiecarui stilou, in mirosul fiecarui parfum, in toate cuvintele pe care le rosteam.
Asadar, mi'am tocit creionul pana la guma, si ti'am scris nopti intregi. Ti'am scris fara sa imi pese, mii de scrisori. Scurte sau lungi. In unele te rugam sa ramai, in altele iti imploram iertare, in altele te rugam, fara sa stiu de ce, sa nu imi mai apari in vise, sa nu ma mai amagesti, sa ma uiti, sa nu ma pierzi...
Nici eu nu stiu.
Au fost atatea intre noi , si pe toate numai creionul asta le stie. Tot ce am simtit si nu ti'am spus, si toate adevarurile ascunse in spatele atator ziduri.
And , yes, he finally hit the wall.
Din doua seri cu luna plina, in una te visez. Din trei cuvinte fara sens, in unul te gasesc pe tine. In toate te gasesc cate putin...dar nicaieri nu am mai vazut ochi ca ai tai. Toti sunt goi, parca nu rad dar nici nu plang.Dar ochii tai nu au fost niciodata rai.
Mi-e dor de ei, de albastrul ala verde pe care n-o sa'l uit.
Mi'e dor de tine, A...Nu, n'are rost.
"...Dar pe umarul meu era locul ei."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu