when september ends

Nu a fost niciodata , dar asta nu inseamna ca sufletul meu nu a simtit si ca nu am fost vii impreuna.
Stateam adesea in cafeneaua din coltul strazii.Mereu la aceeasi masa, sorbind aceeasi cafea fierbinte care imi aburea ochelarii. imi placea sa imi imaginez cum ar fi viata cu ea. Alegeam momente comune, prin care treceam amandoi zi de zi, aflandu-ne totusi la distanta unul de altul.Astfel ne plimbam impreuna dupa ce mi se terminau cursurile . Din cand in cand , rar ce-i drept citeam aceasi carte dar mai mereu ascultam aceasi muzica . O simteam parca in aceasi incapere pasind usor in jurul meu si invaluindu-ma intr-un miros dulceag de copil, lapte si parfum barbatesc .

Ajunsesem sa o iubesc in felul in care iubesti un vis frumos care s-a terminat prea devreme, odata cu venirea zorilor, si care ti-ai fi dorit sa dureze la nesfarsit, indiferent care ar fi fost pretul. Atunci cand paseam, ii simteam mana agatata de bratul meu .Mi-o imaginam mereu , peste tot, fie ca eram singur sau impreuna cu altii. Ii vedeam mereu ochii verzi si parul saten. Nu ma puteam desprinde de aceasta imagine calda care imi mangaia sufletul ars de prea multe dezamagiri.

Avea vocea clara si calda care trecea rea repede , uneori de la un ras zgomotos la un oftat prelung sau la o soapta de care se agatau mi de promisiuni nerostite .

Ma amuza si ma ademenea in fecare zi cu simplul ei fel de a fi.Nehotarata, imatura in unele momente si foarte matura in altele, si nu in ultimul rand, sensibila. Credeam , desi nu i-o spusesem niciodata, credeam ca sunt singurul care o vede in felul acesta: descoperita, vulnerabila si fragila. Poate doar acest gand de care imi aminteam in miezul noptii, si care imi dadea fiori, ma facea sa am atat de multa grija de ea.As fi vrut sa o ocrotesc ca pe un copil sa-i ingrijesc ranile asa cum facea mama cu jenunchii mei vesnic juliti .

Uneori plangea iar eu ma simteam neputincios ca in fata unei calamitati . Avea doua feluri de a plange , plangea cu toata fiinta ei si trupul ii tremura violent , isi musca buzele si dare negre efard i se scurgeau pe obraz sau...statea neclintita in timp ce mici picaturi de roua i se scurgeau pe obrajii albi.
Singurul fel in care reuseam sa linistesc, era sa ii cant. Si atunci, era unicul moment cand , in acest scop, dadeam totul din mine numai ca sa o calmez. Uneori, acordurile de chitara sunau fals. Iar atunci, o spaima teribila ma cuprindea la gandul ca va incepe din nou sa planga. Pentru ca linistea o agita , improvizam haotic melodii de care nu mai auzisem niciodata.Iar ea, in loc sa planga din nou, radea. Radea cu pofta de ce facea pentru fericirea ei necunoscutul de la capatul celalalt al firului. Si asa, in sinea mea, eram si eu fericit pentru fericirea ei.

Ea-mi canta mereu un catec aiurit despre niste flori de gheata , canta fals si sacadat si pasional iar la sfarsit imi muscam buzele sa nu rad . Ma intreaba "Am cantat frumos ? " Cel mai frumos ...ii spuneam in gand si inchideam ochii.Mi-o imaginam imbracata in haine colorate si plina de zdranganele ciudate pe maini , in urechii si la gat . Mi-o imaginam plimbandu-se prin ploaie si alergand dupa vreun copil in parc .
Stiam ca era speciala numai rostindu-i numele. Nu aveam nevoie nici macar de o poza cu ea. Imi ajungea sa imi spuna "asa sunt eu. am ochii verzi, parul saten si sunt nici inalta nici scunda.imagineaza-ti restul" .Voiam totul sau nimic si, de la un timp, visam mereu la chipul ei. Visam atat de des incat, ajunsesem sa-mi doresc ca acest taram al imaginatiei pe care paseam mana in mana amandoi , zi de zi, sa devina real. Ma cuprindeau fiori cand ma gandeam la o potentiala intalnire cu ea. Nici unul nu aveam habar cum aratam . Pur si simplu ne credeam fiecare intr-un anume fel. Eu o credeam pe ea o femeie puternica in felul ei, si foarte frumoasa .Ma si vedeam invidiat de multi atunci cand, indradevar as fi mers cu ea agatata de bratul meu. Iar ea ma credea pe mine ce pe un...."un copil ce avea sa devina foarte curand barbat . ".

Ma speriam singur in fata oglinzii cand imi imaginam cum aveam sa ma prezint. Aveam stranse pana acum, cel putin douzeci de introduceri. "Buna, eu sunt.." si imi parea ca nu suna bine. Atunci schimbam totul in "Hey, ma cautai pe..." Insa nimic nu parea destul de inovator incat sa o multumeasca. Mi-o imaginam razand de mine si punandu-mi mana la gura. Dar pana la o introducere mai aveam mult. Trebuia, in primul rand, sa ma asigur ca dorinta mea era si a ei. Ca si ea visa sa ma intalneasca.
Ma hotarasem sa nu gandesc atunci cand aveam sa i-o spun .Era singurul fel in care cel putin as fi parut stapan pe situatie. Cand m-a sunat, am dat drumul cuvintelor nestiind ce avea sa iasa.

- Vrei saaaa..
- Ne intalnim?

Si asta a fost tot ce am avut nevoie ca sa prind curaj. Uneori visele se indeplinesc , alteori nu. Dar acesta era doar inceputul a ceva ce speram sa dureze, oricare ar fi fost pretul pe care trebuia sa il platesc...


to be continued.