imi pare rau.

Cred ca e scris undeva, acolo, sa te vad in fiecare iarna. Mi-era atat de dor de tine incat as fi ocolit pamantul doar ca sa te vad. Dar n-am facut-o. Ceva ma opreste in loc cand vine vorba de tine. Ceva ma face sa nu te sun, sa nu te caut nicaieri, sa nu iti urmez pasii. E ca si cum as fi fost mustrat sa numai vorbesc neintrebat, sa nu ma mai ridic de pe scaunul meu decat daca sunt rugat sa o fac. As fi vrut sa-ti spun orice, sa-ti spun tot ce am pe suflet, cate nopti nedormite am avut fara tine, cate vise cu tine au fost , cat mi-ai lipsit. As fi vrut sa te opresc din drum, sa-ti spun ca te iubesc. Dar nu am putut.

Sunt neputincios in fata ta, te-as lasa chiar sa ma calci in picioare , sa-mi strigi in fata cat de mult am gresit si cat de mult te-a durut, fara sa scot macar un cuvant. Stiu ca sunt vinovat. Mi-as dorii sa ma certi, sa ma critici, dar tacerea asta e mai grea decat orice. Mi-as dorii cateodata sa am si eu dreptul sa te aud din cand in cand , sa te vad. Dar sper in zadar. Mi-as dorii sa fi acolo, prezenta in viata mea si nu doar o umbra care apare atunci cand te astepti mai putin. Esti ca o fantasma. Ireala, pentru mine, dar toti ceilalti te vad. E frustrant .Mi-e dor si mie. Ma doare si pe mine.

Imi pare rau ,inca te iubesc.