"Mai devreme sau mai tarziu, ajungem sa credem ca tot ce facem este normal." , imi spunea apasand pe fiecare silaba. Nu-mi aduc aminte tot, nici nu as vrea. Oricum , prea multe momente in care ma uit in gol in mijlocul unei multimi, prea multe flashbackuri in timpul unei convorbiri.
Imagini, sunete care imi sparg timpanele si valuri de sentimente sparte in mii de picaturi . Odata la cateva luni, odata la un an sau odata pe saptamana, pentru o secunda stiu ca ceva iti aminteste de mine. Suspendati in timp ca intr-o clepsidra, suntem amandoi acolo, nicaieri altundeva. In acelasi punct, in acelasi gand.
E toamna tot mai mult in fiecare zi . Lumea vine, lumea pleaca. Ma simt de parca am pierdut prea mult timp. Ceva ma tine in loc.
It's always easier to choose forget instead of remember.
hei. e toamna tot mai mult si e toamna din ce in ce mai de demult. si da, ai dreptate, lume vine si lume pleaca - uita-te la tine! Ti se potriveste perfect.
RăspundețiȘtergereesti bine?
intrebare ne-la-locul ei, caci din ce scrii e asa... putin amar.
nu stiu ce sa-ti zic.
a trecut mult timp. mult mult.
[un de asta >:D< si negociem cati de astia :*] remember? :)
Mi se pare mai greu sa uiti, decat sa alegi sa-ti amintesti. Flashurile vin oricum, ca vrei sa nu, si depinde de tine daca le zambesti sau lasi sa creasca buruieni pe tot ce-a fost.
Salutari ardelenesti. Mi-i dor di tini, iooi.
RăspundețiȘtergereMitzu` ala pe care il stiam eu, raspundea la telefon. Acu` parca vorbesc c-un alt Mitz`. Unu` fantoma, care atunci cand da semne de viata parca iti vine sa te-arunci in cap de bucurie.
Ti-as zice ceva in maghiara, ca stiu si asta in doar 2 saptamana de Cluj. No, te iert.
Astept un semn, poate doua.